Motivul pentru care o companie aeriană oprește pentru o lună unele zboruri către Estonia

Motivul pentru care o companie aeriană oprește pentru o lună unele zboruri către Estonia

Compania aeriană Finnair a anunțat că va întrerupe timp de o lună zborurile către Tartu, în estul Estoniei, din cauza unor perturbări GPS din zonă.

Potrivit grupului industrial OpsGroup, bruiajul și falsificarea GPS s-au agravat în Europa de Est, în Marea Neagră și în Orientul Mijlociu. GPS-ul este o parte importantă a aviației, folosit pentru a ghida avioanele spre aterizare, scrie Reuters.

Unele zboruri către Estonia, oprite pentru o lună de către o companie aeriană

„Finnair își va suspenda zborurile zilnice către Tartu, Estonia, în perioada 29 aprilie – 31 mai, pentru ca o soluție alternativă de apropiere care nu necesită semnal GPS să poată fi pusă în funcțiune pe aeroportul din Tartu”, se arată într-un comunicat al companiei aeriene.

În trecut, Finnair s-a mai confruntat cu întreruperi ale GPS-ului, iar un purtător de cuvânt al companiei a declarat că nu se știe de unde provin interferențele.

„Nu avem această informație”, a spus purtătorul de cuvânt.

Compania aeriană a mai precizat că perturbațiile au crescut încă de acum doi ani, iar piloții Finnair au raportat interferențe în apropierea Kaliningradului, a Mării Negre, a Mării Caspice și a Mediteranei de Est.

„În mod obișnuit, interferențele GPS nu afectează rutele de zbor sau siguranța zborului, deoarece piloții sunt conștienți de acest lucru, iar aeronavele dispun de sisteme alternative care sunt utilizate atunci când semnalul GPS este interferat”, a adăugat aceasta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *