:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/08/everest-alpinisti-cadavre-scaled.jpg)
Cel mai înalt vârf din lume, Muntele Everest, deține o distincție sumbră ca loc de veci pentru mulți alpiniști care și-au găsit sfârșitul pe pantele sale. Aceste cadavre, conservate din cauza frigului, ne amintesc de pericolele cu care se confruntă oamenii care încearcă să escaladeze înălțimile din Himalaya. Muntele Everest, 8.849 de metri înălțime, situat în Nepal și Tibet, este unul dintre cei mai mortali munți din lume.
Muntele Everest, împânzit cu cadavrele a peste 200 de alpiniști
Peste 300 de alpiniști au murit în încercările lor de a escalada Muntele Everest, iar numărul morților continuă să crească. Anul 2023 a fost unul dintre cei mai mortali ani înregistrați vreodată, iar în timpul sezonului de alpinism din primăvara anului 2024, nouă persoane au dispărut sau au murit.
Cu toate acestea, an de an, alpiniștii continuă să își încerce abilitățile și norocul în escaladarea celui mai înalt munte de pe Pământ. De când explorarea Everestului a început la începutul secolului al XX-lea, popularitatea muntelui a crescut și, odată cu ea, a crescut și numărul deceselor. În prezent, până la 200 de cadavre rămân înghețate pe vârf.
Atunci când un membru al unei echipe de alpiniști moare, se obișnuiește să se lase cadavrul în urmă. „Majoritatea echipelor, din respect pentru acel alpinist, mută cadavrul departe de ochii acestuia”, a declarat antrenorul de alpinism Alan Arnette, care a escaladat Everestul în 2011, citat de publicația Smithsonian Magazine.
Însă corpurile înghețate sunt extrem de grele și greoaie, iar la altitudini mari, capacitatea alpiniștilor de a ridica greutăți este compromisă. Așadar, multe cadavre nu sunt mutate. După cum a scris Frank Jacobs pentru Big Think în ianuarie, „un astfel de respect este rar, deoarece condițiile dure de pe Everest oferă o marjă atât de mică pentru el”.
Într-adevăr, cei vii trec atât de des pe lângă morții înghețați și conservați de-a lungul traseelor de pe Everest, încât multe cadavre au primit porecle, iar unele servesc drept marcaje de traseu. În ultimii ani, armata nepaleză a efectuat expediții pentru a îndepărta unele dintre cadavre și pentru a curăța tonele de gunoi de pe munte, patru cadavre și un schelet fiind recuperate în această primăvară.
„Zona morții” de pe Everest
Faimoasa „zonă a morții” de pe Muntele Everest este situată la peste 8.000 de metri. Aceasta reprezintă pentru alpiniști o provocare intensă, marcată de frig extrem, niveluri periculos de scăzute de oxigen și condiții inospitaliere. Pe măsură ce urcă în zona morții, alpiniștii trebuie să fie vigilenți în ceea ce privește monitorizarea stării lor fizice și mentale pentru a reduce riscurile.
În această regiune de mare altitudine, mulți alpiniști cedează în fața efectelor dure ale hipoxiei, degerăturilor, epuizării și răului de altitudine sever din cauza lipsei de oxigen. Alpiniștii care se aventurează în zona morții trebuie să facă față unor provocări fizice precum aerul rarefiat și temperaturile scăzute.
Când se confruntă cu o concentrație atât de scăzută de oxigen, celulele din organism încep să moară. Creierul și plămânii alpiniștilor nu pot primi suficient oxigen pentru a funcționa corect, iar abilitățile lor sunt diminuate, crescând șansele ca aceștia să facă greșeli.
Alpiniștii ajunși aici trebuie să se deplaseze cu sârguință și rapiditate pentru a-și reduce la minimum expunerea la condițiile mortale. Riscurile sunt amplificate de terenul neiertător și de condițiile meteorologice imprevizibile.
Escaladarea muntelui Everest înseamnă că alpiniștii trebuie să mențină un echilibru delicat între depășirea limitelor și prioritizarea siguranței lor. O aclimatizare corectă și o nutriție adecvată sunt componente esențiale ale unei ascensiuni de succes. De asemenea, este necesară prudență, judecată sănătoasă și rezistență.
De ce trupurile alpiniștilor morți sunt lăsate pe munte
Mediul de mare altitudine și condițiile extreme de pe Everest ridică obstacole semnificative în calea operațiunilor de recuperare. Complexitățile logistice sunt principala cauză pentru care trupurile alpiniștilor sunt lăsate pe munte.
Este extrem de ineficient, nepractic și periculos să muți corpuri înghețate, care pot cântări peste 136 kg. La aceste altitudini și în condiții meteorologice imprevizibile, recuperarea corpurilor este o sarcină periculoasă care necesită abilități și echipamente specializate. Unii oameni au murit în timp ce încercau să recupereze cadavre pe Everest.
Oamenii întreabă adesea de ce elicopterele nu sunt folosite pentru salvare și recuperare pe Everest. Cea mai înaltă altitudine la care elicopterele pot ateriza cu încredere este Tabăra 2, situată la 6.400 de metri. Densitatea aerului de pe versanții superiori înseamnă că, în general, elicopterele nu sunt capabile să opereze.
Peste o anumită altitudine, nu există suficiente molecule de aer pentru ca rotoarele să creeze suficientă portanță. Cea mai înaltă salvare cu elicopterul de pe Everest a fost la 7 800 de metri în 2013, efectuată în condiții meteorologice calme.
În cele din urmă, costurile asociate misiunilor de recuperare a cadavrelor pe Everest pot fi prohibitive, necesitând resurse și expertiză substanțiale. În timp ce unele corpuri au fost identificate și mutate din diverse motive, majoritatea alpiniștilor căzuți pe munte rămân pe locul unde au murit.
Trupurile alpiniștilor morți, folosite ca puncte de reper
Multe dintre cadavrele la vedere ale alpiniștilor de pe Muntele Everest au primit porecle de-a lungul anilor, cum ar fi „neamțul”, „omul salutului”, „cadavrul cascadei de gheață” și „Frumoasa adormită”.
Poate cel mai faimos, însă, este cadavrul „Ghetele verzi” (Green Boots), care a murit în 1996 și despre care se crede că era Tsewang Paljor, un alpinist desăvârșit din India. În timpul expediției sale, s-a abătut un viscol puternic, iar Green Boots s-a despărțit de grupul său.
„Green Boots”, cadavrul celebru al unui alpinist mort pe Muntele Everest
A murit lângă o peșteră pe lângă care toți alpiniștii trebuie să treacă pe măsură ce urcă. Pentru o lungă perioadă de timp, oamenii l-au folosit pe Green Boots ca punct de reper morbid pentru a evalua cât de aproape sunt de vârf. Însă, în 2014, o expediție chineză i-a mutat trupul într-un loc mai puțin vizibil.
În 2006, alpinistul englez David Sharp și-a pierdut viața pe Everest. El s-a oprit în peștera devenită faimoasă pentru a se odihni. În cele din urmă, corpul său a înghețat pe loc, făcându-l incapabil să se miște, dar încă în viață. Peste 40 de alpiniști au trecut pe lângă el în timp ce stătea înghețat de frig.
S-ar putea ca situația lui să fi fost trecută cu vederea, trecătorii presupunând că Sharp era trupul lui Green Boots. În cele din urmă, unii au auzit gemete slabe, și-au dat seama că era încă în viață și, prea târziu, au încercat să îl ajute să se ridice.
Unii alpiniști cer ca, dacă mor în timpul drumeției, trupurile lor să fie lăsate pe munte. Alpinistul australian Jason Kennison, de exemplu, a declarat în scris că aceasta era dorința sa înainte de a muri în apropierea vârfului în 2023. Însă trupul său urma să fie îndepărtat în acest an, ca parte a unui program condus de armata nepaleză pentru a îndepărta gunoaiele și cadavrele de pe Everest.
Deși eforturile de curățare sunt în curs de desfășurare din 2019, anul acesta a fost prima dată când autoritățile nepaleze au planificat să recupereze până la cinci cadavre de pe vârf. La finalul operațiunii, acestea au coborât patru cadavre și un schelet din zonele de mare altitudine.
„Să vezi un cadavru pe Everest este groaznic”, a declarat maiorul armatei nepaleze Aditya Karki. „Anul trecut, o serie de clienți au fost afectați de trecerea pe lângă cadavrele unor alpiniști morți în timpul ascensiunii lor. Acest lucru poate avea efecte psihologice de lungă durată și un impact asupra bunăstării lor, ceea ce vrem să prevenim.”
Transportul unui cadavru pe munte este costisitor, periculos și extrem de lent. Scoaterea unuia dintre corpurile recuperate a durat două zile, iar mutarea unui al doilea a necesitat 18 ore de muncă.
Misiunea a recuperat, de asemenea, 11 tone de gunoi, care fusese înghețat în straturi. Multe dintre acestea proveneau din expediții mai vechi, înainte ca alpiniștii să fie obligați să își transporte gunoiul. Cele mai vechi obiecte colectate – baterii reîncărcabile pentru lanterne – datează din 1957, conform AP.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/cum-dau-randament-birligea-si-stefanescu-la-fcsb-sorin-cartu-sfat-pentru-gigi-becali.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/armata-1.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/netflixv1-3.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/inaltarea-sfintei-cruci-rugaciunea.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/administratori-provizorii-companii-municipale-bucuresti-scaled.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/a-2.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/betano-1209.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/leon-danaila.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/repatrieri-de-clasa-in-superliga-la-fcsb-u-craiova-si-farul-1.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/banca-alimente.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/mateut-nicolae-stanciu-romania-lituania-3-1.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/angajari-salariu.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/edits-for-fanatik-2-3.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/uni.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/savvid-ok.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/benzinav1.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/09/statiunea-de-poveste-romania.jpg)