Muşamalizare în privința lui Biden? Cum răspunde Casa Albă

RMAG news

Casa Albă a respins teoriile conform cărora există un plan pentru a ascunde o posibilă deteriorare a stării de sănătate a preşedintelui american Joe Biden, care a decis recent să renunţe să mai candideze pentru un nou mandat, la scrutinul prezidenţial din 5 noiembrie, informează EFE.

„Nu este o muşamalizare. Ştiu că aceasta este povestea pe care doriţi să o auziţi, dar nu este”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, la o conferinţă de presă.

Postul de televiziune conservator Fox News a promovat teoria conform căreia administraţia a ascuns declinul lui Biden, care la 81 de ani este cel mai în vârstă preşedinte din istoria SUA.

Cu toate acestea, nu doar Fox News a abordat această problemă. New York Magazine a publicat mai multe articole în ultimele luni despre deteriorarea stării de sănătate a preşedintelui, inclusiv unul la începutul lunii iulie intitulat „Conspiraţia tăcerii pentru a-l proteja pe Joe Biden”.

La rândul său, The New York Times a publicat un articol la începutul lunii în care afirma că mai mulţi oficiali, precum şi alte persoane care au vorbit cu Biden în privat, au observat că acesta părea din ce în ce mai confuz şi chiar pierdea firul conversaţiilor.

Îndoielile cu privire la vârsta şi capacitatea lui Biden s-au intensificat după prestaţia sa slabă în dezbaterea din 27 iunie împotriva fostului preşedinte Donald Trump (2017-2021), unde a părut îmbătrânit, a avut vocea răguşită şi a întâmpinat dificultăţi la terminarea unor fraze.

După acea dezbatere, a avut loc o rebeliune în cadrul Partidului Democrat, zeci de membri ai Congresului îndemnându-l pe Biden să pună capăt campaniei de realegere, lucru pe care preşedintele l-a făcut în cele din urmă duminică, oferindu-şi totodată sprijinul vicepreşedintei sale Kamala Harris. Între timp, Harris a adunat deja matematic sprijinul necesar pentru ca delegaţii democraţi să o desemneze oficial drept candidată la preşedinţie.

Totodată, Casa Albă a calificat miercuri drept „ridicole” apelurile unor republicani care au cerut ca Biden să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte.

„Credem că orice sugestie de acest fel este ridicolă”, a subliniat Karine Jean-Pierre.

Republicanii au profitat de prestaţia slabă a lui Biden în dezbaterea din 27 iunie pentru a-l critica şi a pune la îndoială capacitatea sa fizică şi mentală de a guverna.

Imediat după ce Biden a anunţat că nu mai candidează pentru un nou mandat, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, l-a îndemnat într-un comunicat să-şi dea demisia.

„Dacă Joe Biden nu este apt să candideze la funcţia de preşedinte, el nu este apt nici pentru a sluji ca preşedinte. El trebuie să demisioneze imediat din funcţie. Data de 5 noiembrie este mult prea departe”, a insistat Johnson.

Alte personalităţi proeminente din Partidul Republican, cum ar fi liderul majorităţii în Camera Reprezentanţilor, Steve Scalise, şi parlamentara Elise Stefanik, numărul trei al republicanilor în aceeaşi cameră, i-au cerut, de asemenea, lui Biden să demisioneze.

În schimb, liderul minorităţii republicane din Senatul SUA, Mitch McConnell, care, la 82 de ani, este cu un an mai în vârstă decât Biden, nu i-a cerut preşedintelui Biden acest lucru.

The post Muşamalizare în privința lui Biden? Cum răspunde Casa Albă appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share