Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează News.ro.

„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan! Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, anunţă, joi, DRDP Braţov.

Drumarii lucrează momentan la desfacerea drumului măcar pe un sens, pentru a se crea loc de manevră pentru mai multe utilaje.

„Sperăm că şi vremea va ţine cu noi, astfel încât să putem să deschidem Transfăgărăşanul cât mai devreme”, a mai transmis DRDP Braşov.

Circulaţia pe DN 7 C, Transfăgărăşan, este închisă, între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă.

Drumarii lucrează de la 1 mai pentru a curăţa de zăpadă DN 7 C, Transfăgărăşan, estimând că traficul va putea fi deschis înainte de data obişnuită de 1 iulie. 

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *