Nicușor Dan, despre cele 600 de blocuri din București care nu au apă caldă: „Dacă ai ghinionul să fii în cei 7%, nu e foarte plăcut”

Nicușor Dan, despre cele 600 de blocuri din București care nu au apă caldă: „Dacă ai ghinionul să fii în cei 7%, nu e foarte plăcut”

600 de blocuri sunt fără apă caldă, în Bucureşti, ceea ce înseamnă 7 la sută din cei care fac parte din sistemul centralizat, a transmis, luni, la B1 TV, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, relatează News.ro.

„Sunt 600 (n.r. – de blocuri) din 8.000, asta înseamnă 7%. Într-adevăr, dacă ai ghinionul să fii în cei 7%, nu e foarte plăcut. Am păţit-o şi eu azi-dimineaţă. Din aceste 600 sunt vreo 200 care sunt generate de acest conflict de la Sectorul 1 şi de nefuncţionarea CET Griviţa”, a declarat Nicușor Dan.

Primarul general al Capitalei a precizat că CET Griviţa, care e gestiontă de Consiliul Local Sector 1 şi de Primăria Sector 1, dă doar 3% din cantitatea de energie termică a Bucureştiul numai că, în situaţia în care conductele sunt aşa de vechi, e important ca sursa de căldură să fie aproape.

Iar, potrivit lui Nicușor Dan, când CET Grivița nu funcționează, 15.000 de apartamente au probleme pentru că apa trebuie adusă de la capătul bulevardului Timișoara,

Edilul-șef al Capitalei a dat asigurări că iarna viitoare va fi  mai bine pentru bucureșteni.

„Ceea ce important este că iarna asta o să fie mai bine decât iarna trecută. Am făcut două lucruri imortante, am mărit numărul de kilometri de conducte pe care i-am reabilitat, am trecut de la o medie de 10-12 la 28 în 2021, la 38 în 2022, iar anul acesta cred că ajungem la 50 de kilometru din o mie. Şi al doilea lucru, acea centrală provizorie de la Titan care a perluat o parte din sarcini”, a spus Nicuşor Dan.

Aproximativ 600 de blocuri din toate sectoarele Capitalei au rămas de luni fără apă caldă Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. urmând să desfăţoare lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele din reţeaua primară.

FOTO: Hepta

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *