Noul preşedinte taiwanez vrea să coopereze cu China în vederea unei reconcilieri

Noul preşedinte taiwanez vrea să coopereze cu China în vederea unei reconcilieri

Noul președinte taiwanez William Lai a întins o mână Chinei, exprimându-și dorința de a redeschide dialogul și de a acționa pentru o „înțelegere reciprocă” și o „reconciliere” cu Beijingul, după manevrele militare chinezești din jurul insulei a relatat AFP, preluată de news.ro.

William Lai a declarat că dorește ca Taiwanul și China „să își asume împreună responsabilitatea importantă a stabilității regionale”. „De asemenea, aștept cu nerăbdare să îmbunătățesc înțelegerea reciprocă și reconcilierea prin schimburi și cooperare cu China și să ne îndreptăm spre o poziție de pace și prosperitate comună”, a spus el la un eveniment din Taipei.

Aceste afirmații, făcute duminică, 26 mai, au venit la o zi după ce manevrele militare chineze în jurul Insulei Taiwan s-au încheiat. Pe 24 mai, China a înconjurat Taiwanul cu nave și avioane militare, pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea”.

În urmă cu o săptămână, William Lai a avut un discurs dur, la ceremonia de învestire ca președinte. El a cerut Chinei să înceteze să mai amenințe insula și să accepte existența democrației Taiwanului. Lai a îndemnat Beijingul să înlocuiască confruntarea cu dialogul și a precizat că nu va ceda în fața intimidării din partea Chinei, care revendică de mult timp insula ca fiind a sa. Beijingul și-a declarat nemulțumirea față de noul guvern din Taipei, acuzându-l pe Lai că vrea independența și destabilizarea regiunii.

China nu agreează nici noul președinte taiwanez și nici Partidul Democrat Progresist (DPP), care este pro-independență. China și-a intensificat totodată incursiunile militare în jurul apelor și spațiului aerian al Taiwanului de la alegerile prezidențiale din ianuarie, când William Lai a ieșit președinte, aflându-se la al treilea mandat.

În tinerețe, Lai, acum în vârstă de 64 de ani, era cunoscut ca fiind un politician mai radical. El a cerut fățiș independența Taiwanului, spre furia Beijingului, care l-a etichetat drept „scandalagiu” înaintea scrutinului din ianuarie 2024, iar presa de stat chineză a sugerat chiar că ar trebui să fie urmărit penal pentru secesiune.

Situația Taiwanului este complexă și implică numeroase aspecte istorice, politice și culturale. Din perspectiva Chinei, Taiwan face parte din China continentală, deoarece China a administrat Taiwan timp de mai multe secole.

Legăturile dintre China și Taiwan au fost întrerupte în 2016, după ce fostul președinte Tsai Ing-wen a preluat mandatul, promițând să apere suveranitatea Taiwanului.