Nu sunt case pentru tineri. Încă facem mișto de Dorel!

Sunt și alegeri europarlamentare, nu doar locale. Normal, nimeni nu vorbește despre ele. Și, normal, efectul va fi că europarlamentarele sunt o mascaradă de democrație. Firesc, când nu discutăm nimic despre ce șanse îi așteaptă pe tinerii europeni în următorii 4 ani.

România e țara care o duce bine în statistici economice. Se fac bani, afacerile prosperă, taxele pentru profit și dividende sunt de paradis fiscal. Social, suntem primii de la coadă. Mai ales în ce privește tinerii. Joburi precare, lipsa locuințelor, lipsa educației, lipsa speranței. După 15 ani, mulți dintre ei încep aventura: fie lucrează în afară în slujbe grele, necalificate, fie în România, unde le fac botezul patroni fără scrupule care au grijă să-i scârbească bine de viață până la 20 de ani.

Problema chiriilor

De ce pleacă încă oamenii dintr-o țară încă prosperă? Pentru că nu există protecție de niciun fel. Clujul, Bucureștiul, Timișoara ar trebui să aibă o singură obsesie: reglementarea chiriilor. E un subiect european, unii au făcut-o. Dacă n-o faci tu, proprietar de apartamente care trăiește din chirii, vei sta toată ziua la cafeluță și te vei plânge că nu vor oamenii să muncească și că nu mai ai de unde angaja. Normal. Orașe precum Clujul au ajuns un soi de fortificații ale clasei mijlocii și superioare în care cei care îi servesc fac naveta ca să le repare un robinet.

După toate statisticile, avem foarte mulți tineri care stau în casă cu părinții. Salariile foarte mici, prețurile imobiliare nereglementate, asta e combinația fatală. În mod normal, ar fi trebuit deja făcuți pași către plafonarea chiriilor, livrarea de locuințe sociale către anumite categorii de tineri. Nu se face nimic. Nici Nicușor Dan, nici contracandidații, nici Boc, niciun primar-vedetă din orașele mari n-are chef de astfel de prostioare. Cel mult, menționează problema și dau soluții evident fantasmagorice.

Slujbele prost plătite și multe!, asta este noua rețetă pentru viața de tânăr. Colegi profesori din mediul universitar din Cluj sau din București mi-au povestit de o lume studențească, cel puțin în zona studiilor umaniste, pur și simplu epuizată de joburi. Studenții prind toată plaja de slujbe plătite prost, mai primesc și primul bullying patronal serios, prin zona serviciilor. Te mai miri apoi că tot ce visează e să fugă oriunde prin Europa, că mai rău n-are cum să fie.

Europarlamentarele

Pentru tineri, aceste alegeri pentru parlamentul european practic nu vin decât cu oferta de a fugi prin niște granițe deschise, atât. AUR defilează cu voievozii, de parcă te poți angaja paharnic la Ștefan cel Mare. L-am văzut pe unul de la USR citându-l admirativ pe Milei, noul președinte argentinian, un libertarian dus cu pluta, ca soluție pentru „eliberare” economică de „comunism”. PSD și PNL sunt preocupați de locale și vor să trimită cu același vagon și lideri obosiți diverși.

Nu avem nicio discuție despre un venit minim universal, nici despre soarta tinerilor într-o societate a joburilor mici care nu-ți dau nicio perspectivă. Iar dacă unii ambițioși vor să-și facă totuși o carieră nu ne întrebăm nici măcar unde-i cazăm, unde dorm oamenii ăștia într-un oraș mare până ajung să ia primul salariu.

Ce să mai vorbim de cauzele ecologiste, unde pare că totul e rezolvat: vrei să salvezi planeta?, ia-ți mașină electrică de 50.000 de euro. Aspirațiile tinerilor noștri sunt direct proporționale cu cât le pasă societății de ei: au fantasme Mad Max cu mașini diesel la mâna a 10-a.

Tinerii estici cu precădere sunt niște tineri obosiți, îmbătrâniți prematur, nu mai au timp de nicio ambiție civică politică. Mă uit la tineri vestici cum mai fac un protest pentru oprirea ororilor din Gaza (mici proteste au avut lor și în România, nu vreau să le diminuez importanța), cum se mai revoltă în legătură cu o cauză dreaptă. Mă întreb nedrept „unde sunt tinerii noștri?”. Apoi îmi amintesc că, la 20 de ani, trebuie să ai vreo două joburi numai ca să plătești o chirie decentă.

Apocalipsa Dorel

În timp ce toată lumea se plânge că n-are angajați, e de fiecare dată delir când se greșește ceva pe vreun șantier. Mai toată presa explodează cu titluri despre „Dorel”, muncitorul nepriceput care provoacă necazuri. Nici măcar seria publicitară celebră cu „Dorel” nu sugera doar că Dorel e prost – ideea era că Dorel era și singurul care muncea, restul erau experți în stat degeaba.

Cât timp ne vom bate joc de tânărul muncitor Dorel, lucrurile n-au cum să aibă o soartă mai bună pentru tinerii care vor să muncească în România. Un dispreț crud domină opinia publică, nimeni nu înțelege responsabilitățile sau se preface că nu le înțelege.

Recent, în Vrancea, firma lui Umbrărescu, UMB, cea care execută Autostrada Moldovei a înregistrat un accident: o magistrală de apă a fost spartă de un excavator. Imediat au apărut ștriri cu „Dorel”, fără să se mai dea și numele firmei lui Umbrărescu. Pe posturi mari de televiziune nu s-a menționat nici numele Umbrărescu, nici nimic, ca în această știre penibilă a ProTV. Umbrărescu, inginerii, cei care dau ordine pentru diverse lucrări, niciunul n-are nicio responsabilitate, doar Dorel e prostul apocaliptic. La noi, când se câștigă ceva e meritul patronului, când se greșește ceva e vina muncitorului.

Concluzie: Europarlamentarele sunt privite cu neîncredere, deci, pentru că nu sunt purtătoare de mesaje politice percutante pentru majorități. Sunt unii care vântură teme precum „natalitatea”, dar nu merg la cauză – cine face copil când n-are unde să stea, când cele mai multe contracte sezoniere sau „colaborări” sunt la tineri? Votul antisistem a fost oarecum anihilat probabil prin amestecarea Europarlamentarelor cu localele, dar nu am făcut decât să amânăm furia unor alegători spre toamnă, când au loc prezidențiale, și apoi parlamentare. Atenție la tinerii furioși estici care nici timp de revoltă n-au.