În ultimii ani, cercetătorii au descoperit că nu toată lumea are senzația unei voci interioare. Un nou studiu aduce lumină asupra modului în care lipsa unui monolog interior afectează procesarea limbajului în creier. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea din Copenhaga și Universitatea din Wisconsin-Madison, propune un nou termen pentru această condiție: anendofazie.
Anendofazia este similară, dacă nu identică, cu anauralia, un termen introdus în 2021 pentru a descrie persoanele care nu au o voce interioară și nu își pot imagina sunete, precum o melodie sau o sirenă.
Experimentul și rezultatele acestuia
În acest studiu, echipa a recrutat 93 de voluntari, jumătate dintre ei raportând nivele scăzute de vorbire interioară, în timp ce cealaltă jumătate a raportat un monolog interior foarte activ. Participanții au încercat o serie de sarcini – inclusiv memorarea ordinii cuvintelor într-o secvență și potrivirea cuvintelor rimate.
„Aceasta este o sarcină dificilă pentru toată lumea, dar ipoteza noastră a fost că ar putea fi și mai dificilă dacă nu ai o voce interioară, deoarece trebuie să repeți cuvintele în minte pentru a le aminti,” spune lingvistul Johanne Nedergård de la Universitatea din Copenhaga.
Ipoteza s-a dovedit a fi adevărată. Voluntarii care au raportat că aud voci interioare au obținut rezultate semnificativ mai bune la sarcini decât cei fără monolog interior. Cei cu vorbire interioară au reținut mai multe cuvinte corect și au potrivit mai rapid cuvintele rimate. Cercetătorii cred că aceasta ar putea fi o dovadă că vocile interioare ajută la procesarea cuvintelor.
Este interesant de observat că diferențele de performanță au dispărut atunci când voluntarii au vorbit cu voce tare pentru a rezolva problemele. Acest lucru sugerează că utilizarea unei voci audibile poate fi la fel de eficientă ca folosirea unei voci interioare în aceste situații.
Vezi și: Când devin oamenii conștienți, în burta mamei sau după naștere?
Implicații și observații suplimentare
În două alte sarcini, care implicau multitasking-ul și diferențierea între formele diferite ale imaginilor, nu a existat nicio diferență de performanță. Cercetătorii consideră că modul în care vorbirea interioară afectează comportamentul depinde de activitatea pe care o desfășurăm.
„Poate că persoanele care nu au o voce interioară au învățat să folosească alte strategii,” spune Nedergård. „De exemplu, unii au spus că apăsau cu degetul arătător când efectuau un tip de sarcină și cu degetul mijlociu când era alt tip de sarcină.”
Cercetătorii subliniază că diferențele descoperite nu ar cauza întârzieri perceptibile în conversațiile obișnuite. Ne aflăm încă în stadii incipiente în ceea ce privește înțelegerea modului în care anendofazia ar putea afecta o persoană – la fel ca și anauralia.
Vezi și: Cum funcționează hipnoza, procesul care îți înșală mintea
Concluzii și perspective viitoare
Descoperirea că nu toată lumea aude o voce interioară ne oferă o perspectivă fascinantă asupra diversității proceselor cognitive umane. Cercetările viitoare ar putea explora cum lipsa vocii interioare influențează alte aspecte ale vieții și cum strategiile alternative dezvoltate de cei fără voce interioară pot fi folosite pentru a îmbunătăți terapiile și tehnicile de învățare. Această descoperire ne amintește că mintea umană este extrem de complexă și variată, deschizând noi căi pentru înțelegerea cognitivă și comportamentală.
