O femeie soldat ţinută ostatică de Hamas în Fâşia Gaza a fost eliberată de armata israeliană în urma unui raid

O femeie soldat ţinută ostatică de Hamas în Fâşia Gaza a fost eliberată de armata israeliană în urma unui raid

Armata israeliană a anunţat luni, 30 octombrie, că a salvat o femeie soldat ţinută ostatică de Hamas în Fâşia Gaza, în cadrul unei operaţiuni terestre din noaptea de duminică spre luni, transmite Times of Israel.

Femeia soldat, pe nume Ori Megidish, a fost răpită de gruparea teroristă Hamas pe 7 octombrie și este primul ostatic eliberat de armata israeliană.

Ea a fost supusă între timp unor controale medicale şi „se simte bine”, au anunțat serviciile de securitate internă (Shin Bet) şi armata israeliană (IDF), într-un comunicat comun, fără să precizeze circumstanţele eliberării ei.

„IDF și Shin Bet vor continua să facă tot ce este necesar pentru a elibera ostaticii”, se arată în comunicatul comun emis de serviciile de securitate internă şi Forţele de apărare israeliene.

Ori Megidish s-a reunit cu familia ei în orașul Kiryat Gat, sudul Israelului, fiind înconjurată de susținători, potrivit unor imagini difuzate pe rețelele sociale.

חגיגות בקריית גת אחרי שחרור התצפיתנית אורי מגידיש מהשבי@ShaIsrael2 pic.twitter.com/p5zk5cIaXO

— גלצ (@GLZRadio) October 30, 2023

Eliberarea ei a fost salutată și de liderii israelieni, ministrul Apărării Yoav Gallant afirmând că operațiunea „este dovada” că Israelul poate salva ostaticii ținuți de Hamas și de alte grupuri teroriste.

„Aceasta este o dovadă în plus a capacității noastre de a ajunge la ostatici, a importanței operațiunii la sol și, mai presus de toate, angajamentul nostru față de fiecare dintre ostatici”, a spus Gallant.

La rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu a felicitat IDF și Shin Bet pentru succesul misiunii de eliberare a lui Megidish, salutând „această realizare importantă și emoționantă, care arată angajamentul nostru de a aduce acasă toți ostaticii”.

Megidish s-a numărat printre cei cel puțin 243 de ostatici ținuți în Fâșia Gaza de către Hamas în urma atacului asupra sudului Israelului din 7 octombrie, care a ucis peste 1.400 de israelieni, potrivit autorităților israeliene.

Ca răspuns la atacul din 7 octombrie, Israelul a promis că va distruge Hamas, care guvernează Fâșia Gaza. De când Israelul bombardează Fâșia Gaza, peste 8.300 de palestinieni au murit, potrivit ultimului bilanț al autorităților palestiniene.

De la atacul din 7 octombrie, Hamas a eliberat patru ostatici – o mamă și o fiică americano-israeliene și două femei israeliene în vârstă – după medierea Qatarului, care găzduiește atât o bază militară americană, cât și biroul politic al Hamas.

Printre captivi, în principal civili, se numără femei, bătrâni și copii. Nu este clar câți dintre ei sunt în viață.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *