O fetiță, aproape să fie luată de un vultur. Părinții s-au luptat cu pasărea de pradă

O fetiță, aproape să fie luată de un vultur. Părinții s-au luptat cu pasărea de pradă

Copila de 1 an și 8 luni din Norvegia se juca liniștită în fața casei, moment în care un vultur s-a năpustit asupra ei. Părinții au observat întreaga scenă și au intervenit la timp, luptându-se cu pasărea răpitoare. Un vecin a văzut întreaga scenă, a pus mâna pe pușcă și i-a făcut felul vulturului, însă toată lumea este în stare de șoc, conform NRK.

O fetiță, aproape să fie luată de un vultur auriu

Ar fi al 4-lea atac din ultimele cinci zile din această zonă, iar specialiștii sunt nedumeriți și nu știu ce-i determină pe vulturi să atace oamenii. Vulturul auriu a zgâriat-o pe fetiță pe față și pe gât, iar micuța a avut nevoie de copci. ”Vulturul a apărut de nicăieri şi a apucat-o pe fiica noastră cea mică”, a povestit tatăl fetiței pentru presa locală.

”Mama ei s-a repezit şi a apucat vulturul, dar a trebuit să se lupte pentru a-i da drumul. Un vecin a trebuit, de asemenea, să o ajute”, a completat bărbatul. Vânătorul Per Kare Vinterdal spune că pasărea a tratat copilul ca pe o pradă, tocmai de aceea nu a abandonat lupta prea ușor, deși părinții fetei s-au luptat cu el minute bune.

Specialiștii spun că acest comportament este ”rar și anormal”, mai ales că în ultimele 5 zile au fost înregistrate 4 astfel de atacuri asupra oamenilor, din partea vulturilor aurii. Mai mult, atacurile au avut loc în patru locuri diferite din Norvegia.

”Atacul vulturilor asupra oamenilor este atât de neobişnuit, încât nu am mai găsit nicio menţiune în acest sens, în afară de poveşti foarte vechi care nu au fost confirmate”, a declarat expertul în vulturi aurii Alv Ottar Folkestad.

Conform expertului, vulturii pot deveni agresivi dacă te apropii prea mult de ei în sălbăticie, însă este atipic ca păsările să atace oameni și să încearcă să fure copii. Se pare că vulturul care o atacase pe copilă era tânăr, avea doar un an și nu începuse încă să vâneze, astfel că nu e tocmai clar de ce a atacat-o pe fată.

”Nu există nicio logică în ceea ce s-a întâmplat. Este o gaură neagră. Este un comportament anormal”, subliniază expertul. Mai mult, toate cele patru atacuri ale vulturilor par comise de păsări care abia au ieșit din cuib. ”Au ieşit doar de o lună sau două şi trebuie să fi fost patru păsări diferite. Există o distanţă geografică destul de mare între atacuri”, a completat expertul.

Și mai interesant, celelalte victime ale vulturilor sunt adulți, printre care o femeie. ”Este agresivitate pură. Nu are nimic de-a face cu vânătoarea. Ei nu privesc oamenii ca pe o pradă”, este de părere Folkestad. ”Cea mai probabilă explicaţie este că se simt într-o poziţie de apărare.

Că se tem de o creatură pe care nu au mai văzut-o până acum. Şi este posibil ca ceea ce devine un atac să fie declanşat de nevoia de a se apăra”, a declarat expertul. Autoritățile vor verifica acum dacă vulturul împușcat nu era bolnav. ”Am observat anterior comportamente deviante la vulturii codalbi în urma unor cazuri de boală”, a explicat Folkestad.

Please follow and like us:
Pin Share