Pământul s-a mișcat din nou, în Italia. Cutremurul s-a produs în zona Campi Flegrei și a fost resimţit la Napoli

Pământul s-a mișcat din nou, în Italia. Cutremurul s-a produs în zona Campi Flegrei și a fost resimţit la Napoli

Cutremurul, care s-a produs la o adâncime de patru kilometri, a fost resimţit în mai multe districte din Napoli.Zona vulcanică Campi Flegrei (Phlegrean Fields, în limba engleză), este afectată în prezent de un episod bradiseismic, sau de ridicarea solului, iar în ultimele luni au avut loc o serie de cutremure.Departamentul de Protecţie Civilă a declarat că nu au fost raportate pagube în urma cutremurului de vineri.Ministrul Protecţiei Civile, Nello Musumeci, a numit un comisar special în zona Campi Flegrei, pentru a se ocupa de măsurile de prevenire a riscurilor.

Secretul dezvăluit de un barman foarte popular pe internet: ”Nu bea berea la bar dacă vezi asta”Ministrul a criticat modul în care a fost permisă dezvoltarea urbană în regiune. “Guvernul oferă mai mult decât se cuvine în Câmpia Flegrei, unul dintre cei mai periculoşi şi complecşi vulcani din lume”, a declarat oficialul luna trecută.”Apar responsabilităţi extrem de grave, atât pe termen lung, cât şi mai puţin lung, care implică toate organismele, începând cu guvernul regional şi municipalităţile vizate – Napoli, Pozzuoli şi Bacoli”, a adăugat ministrul.”A fost autorizată o dezvoltare urbană nerezonabilă, haotică şi neglijentă, iar pericolele iminente din zonă nu au fost niciodată luate în considerare. Cei care trebuiau să supravegheze nu au făcut acest lucru”, a subliniat Nello Musumeci.Campi Flegrei, considerat cel mai mare super-vulcan activ din Europa, este lovit de ceva timp de numeroase cutremure de magnitudine mică.În mai, zona a fost zguduită de cele mai violente seisme din ultimii 40 ani, cel mai puternic dintre ele având magnitudinea 4,4.În urma cutremurelor din mai, guvernul de la Roma a introdus noi măsuri pentru reducerea riscului seismic şi a anunţat planuri pentru o posibilă evacuare a zonei.

MApN, SRI şi MAI continuă căutarea unor posibile fragmente de dronă la graniţa cu Ucraina

Please follow and like us:
Pin Share