Partidul lui Dan Voiculescu își caută aliați

RMAG news

Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a decis vineri să o împuternicească pe Graţiela Gavrilescu să înceapă negocierile pentru realizarea unei alianţe privind alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

„Biroul Executiv o împuterniceşte pe doamna Graţiela Gavrilescu, preşedintele BEX al PUSL, să înceapă negocierile pentru realizarea unei alianţe privind alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an”, a informat vineri formaţiunea politică.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal s-a întrunit, vineri, pentru a face o analiză privind rezultatele alegerilor locale şi europarlamentare.

„Fiecare dintre liderii judeţeni ai partidului urmează să îşi facă o autoevaluare a activităţii, a rezultatelor avute la alegeri şi a modului în care acestea afectează activitatea viitoare a organizaţiei. Biroul Executiv va face, în următoarea perioadă, o analiză punctuală a rezultatelor obţinute de fiecare organizaţie judeţeană şi de fiecare lider al partidului”, au stabilit membrii Biroului Executiv al PUSL.

The post Partidul lui Dan Voiculescu își caută aliați appeared first on Cotidianul RO.