Peștele care costă mai puțin de 10 lei, dar face minuni pentru organism. Este vedeta sezonului

Peștele care costă mai puțin de 10 lei, dar face minuni pentru organism. Este vedeta sezonului

Hamsiile sunt vedete în timpul sezonului estival. Acest pește este mult mai ieftin decât alte sortimente, dar este delicios și poate face minuni pentru sănătate. Se găsește la toate terasele.

Cât de sănătoase sunt, de fapt, hamsiile

Hamsia este vedeta vacanțelor pe litoral. Este ieftină, spre deosebire de mesele luate la restaurant și se găsește la aproape toate terasele. Sunt crocante, savuroase și merg perfect cu usturoi și mămăliguță.

Acestea sunt urmate de șprot, o alternativă chiar mai ieftină, însă mai puțin gustoasă. Aceste două sortimente sunt asemănătoare, astfel că pot fi ușor confundate. Și, uneori, acest lucru se întâmplă chiar și în rândul comercianților.

De altfel, vânzătorii avertizează că hamsiile care se găsesc în acest moment la restaurante și terase pe litoral nu sunt din România, așa cum se așteaptă majoritatea celor care poftesc atunci când le simt mirosul.

„Turiştii preferă hamsia, consideră că e hamsia noastra românească, dar din păcate majoritatea e bulgarească”, a spus Ana Maria Mehedinţeanu, vânzătoare, conform observatornews.ro. 

Costă mai puțin de 10 lei

Indiferent de țara din care provin, hamsiile se regăsesc pe mesele celor care ajung pe litoral în sezonul estival. Pe faleză, o porție costă în jur de 10 lei. Însă, la restaurantele de top prețurile trec 40 de lei pentru 250 de grame.

„Hamsia e puţin mai mare decât şprotul, cu 2-3 cm, are o textura mult mai cărnoasă şi e mai grasă faţă de şprot şi gustul nu se compară. Anul acesta n-a fost chiar cel mai bogat an în pescuitul la hamsie.

Dar suficient cât să reuşim să servim turiştii”, a declarat Alexandru Munteanu, manager cherhana, despre modul în care pot oamenii să deosebească hamsiile de șprot.

De asemenea, hamsiile nu sunt doar gustoase, ci și foarte sănătoase. O porție de 100 de grame conține aceeași cantitate de calciu pe care o are și un pahar de lapte. De asemenea, acest pește este plin de acizi grași și Omega-3.

Please follow and like us:
Pin Share