Petrecere de top la New York. Ana Bogdan și Jaqueline Cristian s-au distrat cu Novak Djokovic și Grigor Dimitrov

Petrecere de top la New York. Ana Bogdan și Jaqueline Cristian s-au distrat cu Novak Djokovic și Grigor Dimitrov

În așteptarea debutului la US Open, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au participat la o super-petrecere. Cele două jucătoare din România, admise direct pe tabloul principal, au fost invitate la un eveniment de gala, găzduit în inima metropolei americane.

Ana și Jaqueline, singurele romance admise direct pe tabloul principal

Ana și Jaqueline s-au distrat alături de Novak Djokovic și Grigor Dimitrov, care sunt sponsorizați de Lacoste. Firma de echipament sportive le îmbracă și pe ele și a organizat o întâlnire cu toți jucătorii prezenți la US Open, pe care îi are sub contract.

A fost o petrecere mică dar exclusivistă, iar Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au fost privilegiate. Doar cele două și brazilianca Bernarda Pera au participat dintre jucătoarele din circuitul feminin.

Evident, în centrul atenției s-a aflat Novak Djokovic. Sârbul are o relație veche cu Lacoste, fiind vârful de lance al producătorului francez. Nole are contract cu această firmă pînă în 2025.

Djokovic, în fața titlului 25 de Grand Slam

El va încerca să câștige un nou titlu pe hardul American. Djokovic, recent încoronat ca și campion olimpic, are 24 de turnee de Grand Slam. Nole este campionul în exercițiu de la US Open, dar anul acesta nu a câștigat niciun turneu de Mare Șlem.

În ultimele zile, el a acuzat niște probleme medicale. Djokovic va debuta în primul tur contra moldoveanului Radu Albot.

Jaqueline Cristian, numărul 68 mondial, şi Ana Bogdan, clasată pe poziţia 103, au fost singurele jucătoare din România acceptate direct pe tabloul principal. Lor li s-a alăturat Gabriela Ruse, 123 WTA, care a reuşit performanţa de a trece de trei tururi de calificare.

Cea mai slabă reprezentare din 2007 încoace

Cu doar trei jucătoare pe tabloul principal, România are cea mai slabă reprezentare din 2007 încoace. Simona Halep este în recuperarea după o accidentare, Sorana Cîrstea s-a operat, iar Irina Begu nu s-a înscris în calificări.

Jucătoarele noastre vor debuta mâine la US Open. Jaqueline o va întâlni în pe Daria Kasatkina (12 WTA), luni, ora 18:00 (ora României). Ana Bogdan va evolua cu Arantxa Rus (95 WTA), luni spre marți nu înainte de ora 00:00 (ora României). În jurul aceleiași ore Gabriela Ruse dă piept cu Julia Grabher (706 WTA).

US Open 2024 ar putea aduce o premieră istorică pentru tenisul românesc. Dacă Jaqueline Cristian trece în turul al doilea, ea o va depăși pe Sorana Cîrstea și va deveni cel mai bine clasată jucătoare de tenis din România. Sorana a fost anul trecut în sferturi și va pierde 430 de puncta la startul ediției de anul acesta.

 

 

Please follow and like us:
Pin Share