Petrolul și Universitatea Craiova se bat pe Alexandru Cicâldău: „Sunt discuții, am vorbit cu cineva din anturajul jucătorului”

Petrolul și Universitatea Craiova se bat pe Alexandru Cicâldău: „Sunt discuții, am vorbit cu cineva din anturajul jucătorului”

Ajuns la vârsta de 27 de ani, Alexandru Cicâldău trebuie să își găsească rapid o nouă echipă, după ce oficialii clubului Galatasaray au anunțat că nu face parte din planurile campioanei Turciei în acest sezon.

Vivi Răchită a confirmat că sunt discuții pentru aducerea lui Cicâldău la Petrolul. De ce depinde mutarea

Alexandru Cicâldău a revenit în această vară la Galatasaray după un împrumut la Konyaspor, iar internaționalul român este în căutare de echipă, după ce oficialii Galatei l-au anunțat că nu face parte din planurile formației din Turcia. Mihai Rotaru a încercat să îl aducă pe Cicâldău înapoi la Craiova, iar acum, Petrolul s-a înscris și ea pe lista echipelor ce îl doresc pe român.

În cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Vivi Răchită a confirmat că sunt într-adevăr discutții pentru aducerea acestuia, însă principala problema în cazul unui împrumut ar fi salariul fotbalistului, care ar trebui suportat aproape în totalitate de Galatasaray.

„Se discută despre Cicâldău. În Ploiești când a fost asta cu Cicâldău, toată lumea a spus că este o petardă. Sunt discuții, știu din anturajul lui Cicâldău. Se discută doar în privința salariului pentru a fi plătit de Galatasaray în proporție de 90% și 10% de Petrolul. Cicâldău trebuie să joace, a pierdut echipa națională, dacă nu va merge la o echipă care să joace, la vârsta lui.. Avem avantaj în fața Craiovei că e acest turc..”, a declarat Vivi Răchita la FANATIK SUPERLIGA.

„Păi și eu am niște discuții să îl aduc pe Messi acum la mine..Cicâldu nu cred că o să vrea la Ploiești, cred că o să vrea mai mult la Craiova.”, a glumit Dănuț Lupu. „Noi suntem pe locul 5, Dane, suntem acolo.”, a completat Vivi Răchită. „Stai mă că abia a plecat căruța, stai să ajungă la finish..”, a spus Dănuț Lupu.

Mihai Rotaru, în continuare interesat de Alexandru Cicâldău

Universitatea Craiova caută în continuare un mijlocaș după plecarea lui Alexandru Crețu în Arabia Saudită, iar Alexandru Cicâldău pare să fie varianta potrivită pentru formația antrenată de Costel Gâlcă. Fostul internațional român are șanse minime să continue la Galatasaray, iar la un moment dat acesta a fost ofertat și de belgienii de la Westerlo.

Totuși, Petrolul are la prima vedere un avantaj, având acționariat din Turcia, iar Cicâldău ar fi aproape de o revenire în SuperLiga României, însă nu la Craiova. (n.r. Ați auzit varianta Cicâldău la Petrolul?) Am auzit de câteva zile și nu din presa turcă. Vom vedea ce se va întâmpla. Nu este vorba despre ce vrea Craiova sau ce vrea Cicâldău. Dacă sunt aranjamente între proprietarii de la Galatasaray și Petrolul… nu ai cum să intervii.

(n.r. Dacă cei de la Galatasaray s-au înțeles cu cei de la Petrolul, jucătorul trebuie să meargă acolo?) Poate să facă asta sau să nu mai joace. Despre asta e vorba. Noi ne dorim. Am făcut și facem eforturi”, a explicat Mihai Rotaru la FANATIK SUPERLIGA.

Cotat la trei milioane de euro conform Transfermarkt, Cicâldău a strâns 41 de meciuri în tricoul celor de la Galatasaray, reușind să marcheze cinci goluri și să ofere 4 pase decisive. Are în palmares titlul câștigat cu Galatasaray în sezonul 2022/23.

Please follow and like us:
Pin Share