Calea Victoriei, una dintre cele mai celebre și vechi artere din București, a avut, inițial, numele de Podul Mogoșoaiei. Acest nume evocă o perioadă istorică semnificativă și transformările prin care a trecut faimosul bulevard, de-a lungul secolelor. De la un drum de pământ destinat transportului de mărfuri și persoane, Calea Victoriei a devenit o stradă emblematică, plină de clădiri istorice și puncte de interes cultural. Istoria uitată a Podului Mogoșoaiei.
Ilinca Basarab Cantacuzino, moșiereasa care deținea Centrul Capitalei
Domnitorul Constantin Brâncoveanu este cel care pune pe hartă celebrul bulevard Podul Mogoșoaiei, însă, puțini sunt cei care știu faptul că bunica lui maternă, boieroaica Ilinca Cantacuzino, este cea care deține cea mai mare parte a orașului București.
Potrivit documentarului Magdalenei Dorojan, publicat în volumul „București. Materiale de istorie și muzeografie XXV“, Ilinca Cantacuzino are rădăcini nobile, fiind nepoata lui Matei Basarab și fiica domnitorului Radu Șerban.
Are 6 fete și 6 băieți, dintre care cei mai cunoscuți sunt viitorul domnitor Șerban Cantacuzino și doamna Stanca, mama viitorului domn Constantin Brâncoveanu.
”Înainte să se nască, tot locul mărginit astăzi de bulevarde la nord, de strada Colţei la răsărit, de Dâmboviţa la miazăzi, de strada Domniţa Anastasia la apus, -sunt peste 50 de pogoane – era stăpânit de o singură fiinţă, o femeie bătrână.
Ilinca Cantacuzino, marea postelniceasă. Cu dânsa se stingea neamul Basarabilor. Era fiică de Domn – a lui Radu Şerban – nepoată de Domn, – a lui Matei Basarab – şi, din căsătoria ei cu cel dintâi Cantacuzino venit în Ţară, avusese 12 copiii, 6 fete şi 6 băieţi.
Iar dintre băieţi, un fiu va ajunge Domn, Şerban Vodă Cantacuzino, iar dintre fete cea mai tânără, Stanca, va naşte un copil, care va fi Constantin Brâncoveanu.
Domnul Constantin Brâncoveanu a deschis acest drum pentru a face legătura între Palatul Domnesc proaspăt reclădit de voievod, aflat pe malul Dâmboviţei, şi moşia sa de la Mogoşoaia, unde a ridicat un splendit palat, cel mai reprezentativ pentru stilul brâncovenesc.”
Podul Mogosoaiei, Bucuresti, jumătatea sec al XIX-lea. Foto arhiva
De unde provine numele de Podul Mogoșoaiei
Podul Mogoșoaiei a fost inițial un drum de pământ care lega reședința domnească din București de moșia Mogoșoaia, unde se afla și palatul domnitorului Constantin Brâncoveanu, construit în 1702.
Drumul era esențial pentru transportul de mărfuri și pentru deplasarea oamenilor între aceste două puncte importante.
Numele de „pod” nu se referă la o structură de traversare a unei ape, ci la faptul că drumul era acoperit cu trunchiuri de copaci (n.r. – era podit) pentru a face față condițiilor de drum în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Pe măsură ce Capitala se dezvoltă, Podul Mogoșoaiei trece prin numeroase schimbări. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, drumul suferă anumite modernizări, devenind unul dintre cele mai importante trasee ale orașului București.
Podul Mogosoaiei, Piata Teatrului, Calea Victoriei, 1869. Foto – Colectia de Stampe, Biblioteca Academiei Romane
Metamorfoza în Calea Victoriei
În anul 1878, bulevardul Podul Mogoșoaiei devine Calea Victoriei, ca un omagiu adus soldaților români veniți triumfători din Războiul de Independență al României.
În secolul al XIX-lea, drumul devenit faimos este pavat cu piatră cubică, contribuind la transformarea sa într-o arteră de circulație modernă.
Calea Victoriei devine, rapid, centrul vieții mondene și culturale din București, de-a lungul acestei artere fiind construite numeroase clădiri reprezentative, precum:
Palatul Cantacuzino: Construit la începutul secolului al XX-lea de către Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis și Nababul, acest palat găzduiește astăzi Muzeul Național „George Enescu”.
Ateneul Român: Inaugurat în 1888, Ateneul Român este una dintre cele mai importante săli de concerte din țară și un simbol al culturii românești.
Calea Victoriei, Bucurestiul Interbelic, anii 1920-1930. Foto arhivă
Cercul Militar Național: Clădirea impunătoare, cunoscută sub numele de Casa Centrală a Armatei, este construită în stil neoclasic la începutul secolului XX și servește drept sediu pentru Cercul Militar, găzduind diverse evenimente culturale și sociale.
Casa Capsa: A fost deschisă în 1852, devenind rapid un punct de întâlnire pentru elitele culturale și politice ale vremii. Este cea mai cunoscută cofetărie din istoria Capitalei, fiind cunoscută, ulterior, drept Cafeneaua Scriitorilor și Artiștilor.
Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Zaharia Stancu și Camil Petrescu sunt doar câteva dintre marile personalități literare ale României care semnează condica în fiecare zi, la Casa Capșa, ”singurul local intelectual” din Bucureștiul Interbelic.
