Poliția, chemată la o școală din Constanța: un elev de clasa a treia își bate și înjură colegii și învățătoarea

Poliția, chemată la o școală din Constanța: un elev de clasa a treia își bate și înjură colegii și învățătoarea

Potrivit presei ,elevul o înjură frecvent chiar și pe învățătoarea sa, iar situația s-a agravat, cu timpul. Astfel, părinții copiilor care învață în clasa a III-a cu elevul-problemă au refuzat să-și mai lase copiii la școală. Aceștia arată că, tot mai des, copiii lor ajung acasă cu urme de lovituri pe corp.

„A fost agresat de cel puțin trei ori. Erau într-o pauză. Băiatul era bătut în curte de acest copil. A fost lovit, tăvălit pe jos. Când fetița și-a văzut fratele lovit, a intervenit și ea. Astfel de situații sunt zilnice și mai sunt și agresiunile verbale și starea care domnește în aceasta clasă”, s-a confesat unul dintre părinți jurnaliștilor.

Elevul-problemă a ajuns la Școala 45 din Constanța după ce s-a transferat între mai multe școli.

„Este o situație delicată cu care ne confruntăm, o situație pe care nu mai știm cum să o rezolvăm. Înjură, aruncă cu obiecte în colegii lui. Nu mai vrem să ne trimitem copiii la școală și să ne temem că sunt bătuți”, mărturisește mama unui alt copil de la școala din Constanța.

Inspectorul școlar șef Sorin Mihai crede însă că situația poate fi gestionată la nivelul școlii.  

Potrivit legislației, nu există posibilitatea exmatriculării elevului turbulent, cât timp acesta se află într-o școală gimnazială.

Specialiștii avertizează că, în astfel de cazuri, copilul trebuie consiliat, la fel și părinții.