Dacă Bulai avea păr și patruzeci de kile mai puțin, n-ar fi hărțuit studente. N-ar fi fost nevoit să stea la coadă încă din tinerețe, așteptînd ca băieții mai înalți și mai supli să-i facă praf aspirațiile de împerechere. Femeile nu l-ar fi lăsat pe dinafara jocului de selecție.
Ar fi cunoscut, poate, atracția naturală. Dar cu înfățișarea lui de gnom bosumflat, sexul a fost, se înțelege, o opțiune rară. Așa că Bulai s-a văzut nevoit să-și falsifice postura de marginal. S-a împodobit cu pene de uliu universitar, și-a confecționat o masculinitate dominatoare și a început să vîneze fete abia ieșite din adolescență, vulnerabile și fragile, pe care le înfricoșa cu banalitatea lui insistentă. I-a fost ușor să-și fabrice mitul academic, fiindcă sociologia nu e matematică, nu e fizică sau chimie, nu e rocket science și nici computer science. E mai degrabă locul unde se fuge de matematică, de știință, de precizie, de efort intelectual susținut, de greu. Acolo s-a învîrtoșat centimetricul Bulai, victima propriilor sale diminuări, compensînd înfrîngerile naturale cu asalturi mișelești asupra studentelor constrînse.
Colegul lui de la SNSPA, Marius Pieleanu, sociolog și el, e cu trei lungimi de cal înainte. Mai înalt cu un cap și mai tupeist, Pieleanu a fost menționat atît de des în relatările studentelor hărțuite, încît pare că de douăzeci de ani nu reușește să se smulgă din perioada rutului sălbatic. La el, nevoile copulatoare indică obsesia căci, în lipsa studentelor, Pieleanu obișnuia să se lase descoperit de Poliție în bordeluri și rătăcea pe aceeași listă cu clienții prostituatelor de lux.
În comparație cu Bulai, Pieleanu a slujit într-un templu pornografic mai mare, cu impostura mediatizată la televizor. Și-a proiectat o aură de putere politică, mediatică și profesională atît de umflată, încît victimele n-au îndrăznit niciodată să treacă la mărturisiri complete. La el, rata de succes sexual e mai ridicată, după cum se știe, desigur, la nivelul conducerii SNSPA. Și, că veni vorba, să nu uităm că SNSPA e sera în care Serviciile își cultivă titluri academice și de unde își recoltează colaboratorii și marionetele politice. Să nu uităm că aici s-au făcut că predau șefi din SRI, ofițeri acoperiți, miniștri, parlamentari, europarlamentari, analiști cu cîntec. Practic, întreaga faună a Puterii a fost reprezentată și nu se poate spune nici măcar în glumă că hărțuirea și sexul abuziv, care circulau zgomotos și admirativ în grupurile de „profesori“, erau necunoscute.
Hărțuirea sexuală nu e însă monopolul SNSPA. E un fenomen răspîndit în aproape toate instituțiile politizate. Cele mai grotești forme sînt întîlnite în partide, unde oamenii din conducere frîng voința tinerelor politiciene cu șantajul unei cariere. Fiindcă politica nu cere nici virtute și nici calități, fiindcă oricine poate ajunge deputată, directoare în minister sau asistentă de secretar de stat cu condiția să accepte gîfîitul unui șef, partidele arată ca o orgie națională. E un caz notoriu de europarlamentar care și-a hărțuit asistenta la Bruxelles. Un ofițer acoperit din conducerea unui mare partid aproape că a reușit să-și violeze fotografa care-l însoțea în campanie. Sînt sute și mii de cazuri de sex forțat, constrîns sau tranzacționat pe care victimele nu au curajul să le denunțe fiindcă își pierd slujba, onoarea sau speranța unei cariere ușoare. În teritoriu, cel puțin, incidența actelor neconsimțite depășește cifrele din vremea năvălirilor tătare. Ca și atunci, însă, tăcerea a devenit o formă filozofică de supraviețuire. Tăcerea are în ea, uneori, și o cotă de vinovăție, de acceptare interesată și profitabilă. Dar și așa, infinita lașitate a hărțuitorului și brutalitatea acestui comerț cu favoruri rămîn fapte de Cod Penal.
Hărțuitorii nu arată ca Brad Pitt. Au uneori o frustrare de natură fizică, alteori tîrăsc după ei trauma excluziunii și caută cu disperare o revanșă erotică. Fac pe dracu-n patru să dobîndească un strop de putere, cel mai adesea prin impostură, iar de la înălțimea acelui mic bolovan pe care s-au cocoțat își pîndesc victimele. Își țes pînza din materia mizeriei umane, și-o întind la adăpostul dezgustătoarei complicități a organelor de partid și de stat. Cei care ar trebui să-i urmărească, să-i denunțe și să-i prindă au ei înșiși, mare parte din ei, pînzele întinse. Sînt ei înșiși păianjenii grotești care vînează pe raza puterii lor: în universitate, în partid, în Guvern, în Parlament, în minister, în companiile de stat, în primării, în consiliile județene, în instituțiile publice, mai ales în cele tutelate politic. Vînătoarea asta abuzivă are ca circumstanță agravantă politica.
Iar sarcina adevărului cade în întregime pe umerii victimelor, terorizate nu numai de consecințele administrative, ci și de perspectiva rușinii. Căci cea mai mare parte a acestor operațiuni sexuale sînt, din unghiul infractorului, reușite.
Editorialul semnat de Doru Bușcu a fost preluat integral de pe catavencii.ro
The post Predators appeared first on Cotidianul RO.
