Premierul Italiei, Meloni, spune că nu mai există fascism. Nu toată lumea este însă atât de sigură: „Fasciștii au alimentat întotdeauna dorința de răzbunare”

Actualul guvern al Italiei este condus de partidul Frații Italiei, care are rădăcini în fascismul postbelic. Liderul acesteia, premierul Giorgia Meloni, a spus că partidul ei s-a schimbat complet. Unii se tem însă că ea și partidul ei nu s-au îndepărtat suficient de originile lor politice și că ceea ce odată a fost considerat extrem devine mainstream.

Fascismul nu a murit în 1945 – a fost doar înfrânt militar

„Fascismul nu a murit în 1945 – a fost înfrânt militar, dar a continuat să trăiască în mintea multor italieni”, spune Paolo Berizzi, jurnalist pentru cotidianul italian La Repubblica. El a trăit sub protecția poliției 24 de ore din 24 în ultimii cinci ani, după ce a primit amenințări de la grupuri extremiste. „Italia nu s-a împăcat niciodată cu trecutul său”, spune el.

A trecut mai bine de un secol de când dictatorul fascist al țării Benito Mussolini, poreclit Il Duce sau Liderul, a ajuns la putere. Regimul său totalitar a fost marcat de o represiune brutală a tuturor oponenților și de apariția lagărelor de concentrare.

Legile antisemite i-au persecutat pe evrei, iar după ce Mussolini s-a aliat cu Germania lui Hitler, mii de oameni au fost trimiși la moarte în timpul Holocaustului. Italia a capitulat în fața Aliaților, a intrat în război civil și Il Duce a fost în cele din urmă capturat și ucis.

Constituția de după război a țării a interzis partidul fascist al lui Mussolini, dar mișcării i s-a permis să continue sub diferite forme. Movimento Sociale Italiano, sau MSI, a fost înființat de susținătorii dictatorului cu scopul de a resuscita fascismul și de a lupta împotriva comunismului.

Oficialii din regimul lui Mussolini au prins locuri de muncă în instituțiile statului. Nici un italian nu a fost adus în fața tribunalelor pentru crime de război.

O completare din 1952 la constituție, numită Legea Scelba, a interzis grupurile care urmăreau scopuri antidemocratice, glorificau principiile sau liderii fascismului sau foloseau violența. Dar rar a fost invocată.

În Germania, legea este clară că salutul fascist se pedepsește cu până la trei ani de închisoare. În Italia, însă, rămâne la latitudinea judecătorilor să decidă dacă gestul este o infracțiune: o zonă gri care înseamnă că utilizarea sa a continuat.

Partidul Giorgiei Meloni se află în fruntea sondajelor de opinie înaintea alegerilor pentru Parlamentul European

Timp de decenii, politicienii neofasciști au fost în mare parte marginalizați. Dar decizia prim-ministrului de atunci Silvio Berlusconi de a-i aduce în coaliția sa în 1994 a marcat începutul legitimizării lor tot mai mari în opinia publică.

Prim-ministrul Giorgia Meloni, a cărei viață politică a început în aripa de tineret MSI și a fost liderul național al mișcării succesoare, l-a lăudat cândva pe Mussolini drept „un politician bun”, adăugând că „tot ce a făcut, a făcut pentru Italia”. În 2008, Berlusconi a numit-o ministru al guvernului.

Partidul Frații Italiei al Giorgiei Meloni poartă același logo cu flacără în trei culori adoptat de grupările neofasciste după război, dar ea și-a mutat progresiv mișcarea ceva mai departe de extrema dreaptă.

Retorica ei anterioară împotriva „înlocuirii etnice” a italienilor de către migranți și a unui presupus „lobby LGBT” a mai slăbit de la alegerea ei ca prim-ministru în 2022.

Ea folosește acum un limbaj mai aliniat la dreapta europeană, cum ar fi discuțiile despre protejarea frontierelor și creșterea ratei natalității din Italia.

Meloni a renunțat la criticile sale la adresa zonei euro, a format relații strânse cu liderii de la Washington și Bruxelles și a fost clară în sprijinul exprimat pentru Ucraina. Dar criticii ei spun că încă face cu ochiul la rădăcinile ei politice.

Cu toate acestea, Meloni nu a renunțat în întregime la moștenirea sa: ea folosește în continuare sloganul din epoca fascistă „Dumnezeu, patrie, familie”, de exemplu.

„Frații Italiei nu este un partid fascist – dar este un moștenitor ideologic al tradiției postfasciste”, spune jurnalistul Paolo Berizzi. Grupurile extremiste se simt legitimate de acest lucru, adaugă Berizzi.

Frații Italiei ocupă o poziție foarte bună în sondajele de opinie înaintea viitoarelor alegeri europene, cu mult înaintea oricărui alt partid italian.

Dacă, așa cum este de așteptat, gruparea obține câștiguri răsunătoare la vot, ea își va consolida dominația politică în Italia și poziția ei de figura de profil pentru alți politicieni de dreapta și de extremă-dreapta care urmăresc să-și conducă propriile țări.

Criticii ei subliniază faptul că ea nu s-a numit niciodată în mod direct „antifascistă”. Dar Nicola Procaccini, deputat în Parlamentul European de la Frații Italiei și unul dintre cei mai vechi aliați politici ai Giorgiei Meloni, insistă că există un motiv întemeiat pentru asta.

„A fi antifascist în timpul fascismului a fost un act foarte curajos, pentru libertate și democrație. Dar a fi antifascist în timpul democrației a însemnat uneori violență și o mulțime de tineri studenți uciși”, spune el, referindu-se la ciocnirile adesea sângeroase dintre grupurile extremiste și crimele comise în deceniile postbelice ale Italiei.

El insistă că ea a condamnat întotdeauna fascismul – dar renunță la ceea ce el numește „o obsesie” cu termenul, despre care el susține că este înființat de stânga pentru a speria cetățenii înainte de alegeri.

Saluturile fasciste încă apar regulat în demonstrații

Emily Clancy, viceprimarul orașului Milano, spune că lupta împotriva fascismului este și astăzi profund relevantă. „Extrema dreaptă, nu numai în Italia, ci și în întreaga lume, încearcă să găsească un țap ispășitor pentru dificultățile oamenilor, atacând străinii sau migranții”, spune ea.

Există asemănări cu începuturile fascismului, spune ea, subliniind „atacuri la adresa libertății presei, cenzură, libertatea comunității LGBT și atacuri la adresa libertății femeilor de a determina ce pot face cu propriului corp”.

Și cum rămâne cu saluturile fasciste care încă apar atât de regulat în demonstrații? „Este incredibil că se întâmplă acest lucru”, adaugă ea, „și că ceea ce ar trebui văzut ca o crimă de apologie a fascismului este minimizat ca fiind doar nostalgie. Nu abordăm gravitatea acestor episoade așa cum ar trebui”.

Totuși, europarlamentarul Nicola Procaccini, spune că interzicerea gestului ar fi „o nebunie”, adăugând că nu este un apel la reintroducerea fascismului, ci un gest istoric derivat din Roma Antică – deși este unul care a fost adoptat ulterior de către regimul fascist. „Aceasta este cultura anulării pe care nu o împărtășim”.

Și astfel simbolurile merg mai departe – la fel ca și credința unora că narațiunea stabilită are nevoie de rescriere. În Predappio, locul de naștere al lui Benito Mussolini, un fel de pelerinaj are loc în fiecare an, la aniversarea morții sale, unde participanții cu berete militare și trandafiri roșii îi vizitează mormântul.

Susanna Cortinovis, una dintre femeile îndoliate, îl laudă pe Mussolini pentru că a introdus asigurări sociale și plăți de maternitate. „Dacă îmi spui că fiind o mamă, o creștină, să-mi plătesc taxele – înseamnă că sunt fascistă, atunci da, sunt fascistă”, spune ea. „Și salut, în felul meu roman, singurul meu șef de stat”.

Multe țări au nostalgici lor, revizioniștii lor, teoreticienii lor conspiraționiști – iar Italia nu face excepție. Numărul devotaților Ducelui este poate mic.

Dar există multe asemănări între propagandiștii Mussolini și neofasciștii moderni. Într-o societate care încă tolerează astfel de idei, imagini și credințe, întrebarea este cât de mult se normalizează acest lucru – într-un moment în care partidele de dreapta din alte părți ale Europei privesc Italia ca exemplu.

„Fasciștii au alimentat întotdeauna dorința de răzbunare”, spune jurnalistul Paolo Berizzi. „Și ei spun: „Foarte bine, ne întoarcem la putere, nu suntem morți, nu am dispărut”. Ei urmăresc o răzbunare pe istorie”.