Primul mesaj al lui Florin Piersic după ce a fost adus cu elicopterul la București. În ce stare se află marele actor

Primul mesaj al lui Florin Piersic după ce a fost adus cu elicopterul la București. În ce stare se află marele actor

Florin Piersic a transmis primul mesaj după ce a fost transferat cu elicopterul SMURD la Institutul Matei Balș din Capitală. Marele actor nu este la terapie intensivă, dar medicii evită să facă afirmații cu privire la evoluție.

Primul mesaj transmis de Florin Piersic după ce a fost transferat la București

Florin Piersic a fost adus în noaptea de marți spre miercuri, 8 mai 2024, cu un avion SMURD la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală, la cererea familiei, dar și a medicilor.

Avionul care l-a transportat a fost redirecționat din Ungaria, acolo unde avea loc un exercițiu NATO. Iar în prezent, după operația suferită chiar în ziua de Paște, Florin Piersic nu se află la Terapie Intensivă.

Totuși, marele actor a fost supus unui proces de evaluare complex pe mai multe specializări, precum ortopedie și cardiologie. Asta pentru că starea actuală în care se află presupune o abordare multidisciplinară.

Este vorba, potrivit observatornews.ro, despre infecția pe care Florin Piersic o are la nivelul pielii, astfel că medicii trebuie să facă o evaluare amănunțită și corectă, ca mai apoi să poate stabili un tratament.

Familia își dorește să păstreze discreția

Cel mai probabil, actorul va primi antibiotice pentru infecția cu care corpul său se luptă. Totuși, cadrele medicale refuză să facă afirmații despre modul în care starea sa de sănătate va evolua.

De asemenea, familia își dorește să păstreze discreția atunci când vine vorba despre situația delicată în care mare actor se află. Totuși, el a ținut să transmită un mesaj, de pe patul de spital, celor care îl îndrăgesc.

„Maestrul Florin Piersic dorește să transmită gânduri bune pentru toți admiratorii dumnealui și să îi asigure că ‘este pe mâini bune’. Începând din momentul internării, 07 MAI ora 22:30, D-nul Florin Piersic se află într-o evaluare complexă legată de procesul infecțios, care presupune abordare multidisciplinară (ortopedică, cardiologică).

Este stabil la acest moment și se află sub strictă supraveghere medicală. Nu putem face afirmații privitoare le evoluție, ținând cont de vârstă și de comorbidități. Vom revenii cu detalii ulterior”, a transmis spitalul printr-un comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *