Protestele în memoria celor trei fetițe ucise în Marea Britanie au degenerat în violențe. Zeci de persoane au fost arestate

Protestele în memoria celor trei fetițe ucise în Marea Britanie au degenerat în violențe. Zeci de persoane au fost arestate

Poliția a reținut zeci de persoane în Anglia și Irlanda de Nord. Protestele organizate în memoria a trei fetițe ucise săptămâna trecută, s-au transformat în confruntări violente sâmbătă.

Zeci de arestări la protestele pentru fetițele ucise în Marea Britanie

Manifestațiile, care au degenerat în violențe, au avut loc în mai multe orașe din Marea Britanie și au atras sute de susținători ai unor grupuri anti-imigrație. Acestea au urmat unui atac mortal cu cuțitul într-o sală de dans pentru copii din Southport, nord-vestul Angliei, în care au murit cele trei fetițe, potrivit Știrile ProTV.

Incidentul tragic a fost exploatat de grupuri ostile imigranților și musulmanilor, pe fondul circulației unor zvonuri false conform cărora atacatorul ar fi fost un imigrant islamist radical. Poliția a clarificat că suspectul este cetățean britanic, iar presa britanică a precizat că acesta provine dintr-o familie creștină.

Violențele au izbucnit sâmbătă în mai multe orașe, inclusiv Liverpool, Bristol, Hull și Stoke-on-Trent, dar și în Blackpool, unde poliția locală a raportat cel puțin 87 de arestări.

În urma acestor incidente, magazine și buticuri au fost distruse și jefuite, o bibliotecă din Liverpool a fost incendiată și mai mulți polițiști au fost răniți, conform rapoartelor autorităților.

Potrivit sursei citate, au avut loc confruntări și în Manchester și Belfast. „Violenţa criminală şi bătăile pe străzile noastre nu vor fi tolerate”, a declarat ministrul de interne Yvette Cooper sâmbătă seara.

„Forţele de poliţie au tot sprijinul meu pentru a se asigura ca cei care se angajează în dezordine criminală să suporte cele mai severe sancţiuni posibile”, a avertizat ministrul britanic.

Autoritățile spun că violența protestelor ar fi organizată de un grup

Protestele de sâmbătă au reprezentat cea mai amplă manifestare de violență de la începutul săptămânii, ca reacție la moartea fetițelor. Prim-ministrul Keir Starmer a subliniat că aceste acte sunt rezultatul unei agende deliberate a extremei drepte, orchestrate de un „grup de indivizi care sunt absolut hotărâţi să recurgă la violenţă” în loc de proteste pașnice, mai scriu Știrile ProTV.

Ultima oară când au avut loc proteste violente în Marea Britanie a fost în 2011, când mii de oameni au protestat după ce un bărbat de culoare a fost împușcat mortal de poliție în Londra. Mai multe proteste erau stabilite pentru duminică, potrivit mesajelor care erau postate pe rețelele de socializare.

Please follow and like us:
Pin Share