Răzvan Lucescu, spectacol total în Grecia! PAOK se impune clar și continuă parcursul perfect în campionat

Răzvan Lucescu, spectacol total în Grecia! PAOK se impune clar și continuă parcursul perfect în campionat

Răzvan Lucescu parcurge o perioadă de „vis” în campionatul Greciei! Tehnicianul român a obținut a doua victorie, din tot atâtea partide și totodată speră la grupele UEFA Europa League.

Răzvan Lucescu, spectacol total în Grecia! Paok câștigă meci după meci în campionatul intern

Formația antrenată de Răzvan Lucescu, Paok Salonic, trece printr-o perioadă de vis! După triumful din campionatul intern, echipa trece printr-o formă de invidiat și reușește să se impună în orice partidă internă.

Paok Salonic a câștigat primele două etape din campionatul Greciei, cu Panserraikos, scor 3-2 și cu Panetolikos, scor 2-0. Echipa pregătită de Răzvan Lucescu speră să se impună din nou în competiția intern în această stagiune.

Echipa din Salonic ocupă prima poziție a clasamentului intern după primele două partide disputate, cu șase puncte și un golaveraj de 5-2. La nivel european, echipa pregătită de român este cu un pas în grupele UEFA Europa League după victoria cu 4-0 în fața celor de la Shamrock Rovers.

Răzvan Lucescu este la al doilea mandat la formația din Salonic, două din cele patru campionate obținute de Paok legându-se de Lucescu Jr., care este privit ca o adevărată legendă în Grecia.

De numele lui Răzvan se leagă și două cupe ale Greciei, cucerite în sezoanele 2017/2018 și 2018/2019, tot cu formația din Salonic. Lucescu se află la al doilea mandat la Paok, primul fiind în perioada August 2017 – Iunie 2019, iar cel actual datând din Iulie 2021 și fiind activ până în iunie 2027.

FCSB, aproape de un play-off european cu Paok

FCSB a fost extrem de aproape să se dueleze cu Paok Salonic în play-off-ul UEFA Champions League, însă roș-albaștrii au fost eliminați de Sparta Praga în turul trei preliminar și astfel și-au luat gândul la o revenire la „masa bogaților” după aproape un deceniu.

Grecii au fost, la rându-și, eliminați din turul trei preliminar, Malmo (Suedia) făcând o dovadă de forță și reușind totodată să o elimine pe Campioana Greciei din cea mai importantă competiție continentală.

Paok Salonic este foarte aproape să pătrundă în grupele UEFA Europa League, după victoria din play-off cu Shamrock Rovers, scor 4-0. Formațiile din Grecia sunt obișnuite cu cupele europene, Olympiacos Pireu reușind să câștige chiar trofeul UEFA Conference League în sezoul trecut.

FCSB se va duela de la „egal la egal” cu LASK Linz în play-off-ul UEFA Europa League, după ce în partida tur roș-albaștrii au remizat, scor 1-1 cu formația din Austria. În cazul unui insucces, echipa pregătită de Elias Charalambous tot va pătrunde într-o competiție europeană, anume Conference League.

Please follow and like us:
Pin Share