Reacţia companiei OpenAI, acuzată că a copiat vocea actriţei Scarlett Johansson pentru ChatGPT

Reacţia companiei OpenAI, acuzată că a copiat vocea actriţei Scarlett Johansson pentru ChatGPT

Acuzat că a copiat vocea actriţei americane Scarlett Johansson pentru ChatGPT, directorul general al OpenAI, Sam Altman, a prezentat scuze publice marţi, anunţând în acelaşi timp suspendarea lui Sky, vocea generată de inteligenţa artificială (AI) vizată de aceste acuzaţii, informează AFP, citată de Agerpres.

„Din respect pentru doamna Johansson, am suspendat utilizarea vocii lui Sky în produsele noastre. Îi prezentăm scuze doamnei Johansson pentru faptul că nu am comunicat mai bine”, a precizat Sam Altman, potrivit unei declaraţii transmise redacţiei AFP de compania OpenAI.

Scarlett Johansson a acuzat compania şi pe CEO-ul acesteia că i-au copiat vocea în mod intenţionat şi fără permisiunea ei. „Am fost şocată, înfuriată şi nu-mi venea să cred că domnul Altman a creat o voce care seamănă atât de straniu cu a mea încât prietenii mei cei mai apropiaţi şi companiile mass-media nu puteau să facă diferenţa între ele”, a declarat actriţa americană într-un comunicat publicat luni seară.

„În septembrie, am primit o ofertă de la Sam Altman, care dorea să mă angajeze pentru a deveni vocea actualului sistem ChatGPT 4.0. Mi-a spus că era de părere că vocea mea i-ar linişti pe oameni”, a dezvăluit vedeta americană, subliniind că a refuzat acea ofertă.

De asemenea, Scarlett Johansson a spus că Sam Altman „a insinuat că asemănarea era intenţionată, publicând pe reţeaua de socializare un singur cuvânt, «Her»”. Acest cuvânt înseamnă „ea” în limba engleză, dar este totodată titlul unui film în care actriţa asigura vocea unui sistem de inteligenţă artificială şi din care creatorii ChatGPT nu au făcut un secret că s-au inspirat.

„Vocea lui Sky nu este în niciun caz o imitaţie a celei lui Scarlett Johansson”, a dat totuşi asigurări OpenAI într-un articol publicat pe blogul companiei, precizând că ea a fost dezvoltată cu ajutorul vocii unei alte actriţe profesioniste.

Sam Altman a reafirmat în declaraţia sa de marţi că „vocea lui Sky nu este cea a lui Scarlett Johansson şi nu a avut niciodată menirea de a îi semăna. Am atribuit prin casting vocea actriţei din spatele ultimei versiuni Sky înainte să avem orice contact cu doamna Johansson”.

Scarlett Johansson a afirmat că a fost „nevoită să angajeze un consilier juridic, care a expediat două scrisori către domnul Altman şi OpenAI”. “Prin urmare, OpenAI a acceptat cu reticenţă să oprească vocea lui Sky”, a adăugat vedeta hollywoodiană.

„Într-o epocă în care ne confruntăm cu toţii cu «deepfakes» şi cu protejarea propriei imagini, a muncii noastre, a identităţii noastre, cred că aceste chestiuni merită o claritate absolută”, a adăugat ea, spunând că aşteaptă „cu nerăbdare” să fie adoptată „o legislaţie adecvată pentru a contribui la garantarea protecţiei drepturilor individuale”.

La rândul său, OpenAI a detaliat modul în care a lucrat la acest proiect, folosind actori profesionişti, pentru a crea mai multe voci digitale, pe care le-a numit Breeze, Cove, Ember, Juniper şi Sky.

OpenAI a prezentat luni noua versiune a produsului său vedetă, GPT-4o, cu performanţe îmbunătăţite şi un comportament care se doreşte mai apropiat de cel al oamenilor, precizând totodată că noua versiune este gratuită pentru toţi utilizatorii.

„Pe viitor, aşteptaţi-vă la şi mai multe opţiuni, pentru că noi intenţionăm să adăugăm voci în ChatGPT pentru a răspunde mai bine intereselor diverse şi preferinţelor utilizatorilor”, a adăugat OpenAI pe blogul său.