Record. Pentru ce a intrat în istorie meciul Germania – Scoția

RMAG news

14 iunie 2024 a fost ziua în care a început turneul final al EURO 2024 în Germania, cu partida dintre naționala țării gazdă și Scoția în grupa A. Panzerele au obținut un succes neașteptat de zdrobitor, 5-1, fiind pentru prima oară când Germania marchează minim patru goluri la un turneu final de CE. Desigur, este doar o victorie, fie ea și la scor fluviu, nu câștigarea trofeului, dar pe străzile din Germania după meci au curs râuri de bere, pentru victoria echipei lui Julian Nagelsmann.

Tocmai selecționerul Nagelsmann, cel mai tânăr dintre cei prezenți la acest turneu final, în număr de 24, face subiectul unei informații cu adevărat spectaculoase, pentru că marchează un moment cu totul inedit în istoria sportului rege.
A fost pentru prima dată când pe teren este trimis un jucător mai mare ca vârstă decât selecționerul! Julian Nagelsmann se apropie de a celebra 37 de ani de existență iar portarul Manuel Neuer deja a trecut de 38 de ani. O situație care nu a mai existat niciodată până acum.

În privința numărului de meciuri susținute ca titular la turnee finale de EURO veteranul dintre buturile Germaniei a ajuns la cota 35, una sub ocupantul locului 2 all time, italianul Paulo Maldini, pe care sigur îl va depăși dacă va fi pe teren și la al treilea meci din grupă, cu Elveția. Pentru locul 1 va fi mai greu, dar nu imposibil, pentru că deținătorul său, portughezul Cristiano Ronaldo, cu 43 de meciuri ca titular, nu prea pare a fi în planurile selecționerului Roberto Martinez unul dintre cei pe care îi va trimite pe teren încă din primul minut.

The post Record. Pentru ce a intrat în istorie meciul Germania – Scoția appeared first on Cotidianul RO.