Roman Alioșin, primul politician transsexual din Rusia, a anunțat că revine la genul anterior tranziției și se identifică drept bărbat

Roman Alioșin, primul politician transsexual din Rusia, a anunțat că revine la genul anterior tranziției și se identifică drept bărbat

Primul politician transsexual din Rusia a declarat joi că a revenit la sexul atribuit la naștere, un anunț surprinzător care vine pe fondul unei represiuni la nivel național, în Rusia, împotriva comunității LGBTQ+, scrie The Moscow Times.

Roman Alioșin a purtat anterior numele Iulia Alioșina, despre care a spus că a fost înscris într-un pașaport intern pe care l-a primit în 2020. Anul trecut, deși se identifica în continuare ca femeie, el a renunțat să candideze la funcția de guvernator în regiunea Altai din Siberia, cu puțin timp înainte ca președintele Vladimir Putin să interzică schimbările de sex legale și chirurgicale.

Joi, Alioșin a schimbat numele canalului său personal de pe Telegram în „Alioșin” și a înlocuit poza de profil cu el însuși apărând ca bărbat.

„Mi-am dat seama că sunt un bărbat în timpul Postului Mare”, a scris el într-o postare. „M-am uitat prin albume vechi ale înaintașilor mei, m-am rugat pentru ei și asta a ajutat să se instaleze ideea că sunt un bărbat”.

„Sunt un patriot al țării mele, de aceea locuiesc în Rusia. Îmi cer scuze față de toți rușii!”

Nu este clar în ce circumstanțe Alioșin, care anterior a militat pentru drepturile LGBTQ+ ca femeie transsexuală, a luat decizia de a reveni la genul atribuit la naștere.

Alioșin a condus partidul de opoziție Inițiativa Civică din regiunea Altai din Siberia până când și-a anunțat planurile de a părăsi politica în 2022, în momentul în care legislatorii ruși au trecut la interzicerea „propagandei LGBT” în rândul tuturor vârstelor, care la acea vreme era interzisă doar pentru minori.

De atunci, Curtea Supremă a Rusiei a scos în afara legii așa-numita „mișcare publică internațională LGBT”, ceea ce a dus la raiduri ale poliției în localurile pentru homosexuali, la pedepse cu închisoarea pentru afișarea de „simboluri extremiste”, cum ar fi steagul curcubeu, și la urmărirea penală a persoanelor legate de comunitatea LGBTQ+.