Romania e aici, România e peste tot! Aceasta e superputerea

Banat. Munchen. Vatra Dornei. Munchen. Iași, Oradea, București. În Munchen toate. Și un steag imens afișat în tribuna a doua: ”România e aici”. Mesajele suporterilor români sunt amestecate cu denumirea orașului-gazdă scrisă cu alb pe verde. Oamenii țin să semnalizeze de unde vin, de unde sunt.

România din colecția cu abțipilduri vii a ajuns la Munchen

”Patria e colecția abțipildurilor cu jucătorii echipei naționale”. Propoziția aceasta a lui Emir Kusturica a tot fost citată, însă în cazul concret al României, ea conține și semnificații noi, nuanțe pe care regizorul sigur nu le-a luat în calcule atunci când a definit sentimentul apartenenței la o patrie.

”România e aici” înseamnă că oameni care au părăsit-o ca să poată trăi mai bine în alte părți au găsit rezolvarea perfectă: își pot păstra nivelul bun de trai din Vest, iar România a venit ea la ei. Colecția abțipildurilor cu jucătorii echipei naționale a ajuns la românii care și-au părăsit țara.

Și e chiar mai bine decât își închipuia Kusturica, ei au în fața ochilor o colecție cu abțipilduri vii, cu personaje reale de care-și pot lega tot dorul. Dorul ca manifestare a patriotismului. Mulți dintre galbenii care alcătuiesc galeria imensă sunt români din diaspora. ”Lucrăm în Munchen de 12 ani”, zic doi.

Suntem peste tot acasă! Ucraina e huiduită la fiecare acțiune periculoasă

”Care erau șansele ca Euro să fie organizat în Germania, România să se califice și să joace primul meci tocmai în Munchen, unde trăim noi?!”. Pot părea mici șansele așa cum calculează ei. Realitatea este că existau toate șansele ca naționala să fie iubită la fel în Berlin, în Roma, în Madrid ori în Lisabona.

România e aici, dar e și acolo, și dincolo, e peste tot. Sunt vreo cinci milioane sau șase milioane de români care trăiesc în afara granițelor țării. Nimeni nu are o statistică exactă, statul român a prezentat numere diferite atunci când a încercat să calculeze dimensiunea Diasporei.

Sunt, oricum, mulți, mulți de tot! Cu expatriații și cu suporterii care au călătorit din țară în Germania pentru acest turneu final, triclorii sunt acasă. Galeria alcătuită din vreo treizeci de mii de oameni domină atmosfera, ucrainenii sunt huiduiți la fiecare fază fixă pe care o au, la fiecare acțiune periculoasă.

Superputerea care transformă ca-n basme echipa lui Edi Iordănescu

Publicul urlă de fericire la golul lui Stanciu. Pe teren urmează momente în care tricolorii sunt chinuiți și se agață de adversari ca să păstreze avantajul. Burcă și Drăgușin arată ca niște gladiatori care au nevoie să lupte împreună împotriva monstrului Dovbyk, sperat nu s-ar descurca.

Și pe teren, și în tribune, și pe banca de pe care Edi Iordănescu se ridică întruna ca și cum l-ar frige mai există teama. ”Conducem! Parcă e prea bine!”. Devine și mai bine, înscrie și Răzvan Marin, apoi Drăguș face 3-0. Echipa rămâne concentrată, se mai adună și oboseala. Din tribune a dispărut teama, mulțimea în galben face valuri, cântă și scandează numele scrise pe abțipilduri. ”Da, România e și aici!”.