România în Schengen terestru, un pic mai aproape: Termen de un an pentru aderarea completă

RMAG news

România ar putea face progrese semnificative, întrucât este mai bine plasată față de anul trecut în privința finalizării procesului de aderare deplină la spațiul Schengen. Declarația a fost făcută recent de către ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Predoiu a anunțat când s-ar putea întâmpla. ”Succesul e posibil”

Într-o intervenție telefonică la Euronews România, Predoiu a discutat despre șansele României de a adera la spațiul Schengen cu toate frontierele, inclusiv cele terestre, după participarea la Consiliul informal JAI de la Budapesta.

„Suntem mai bine plasați decât anul trecut, pentru că anul trecut eram un stat non-membru și acum suntem un stat membru Schengen. Da, e adevărat, doar cu două din trei frontiere, dar suntem totuși în interiorul Schengen și uitându-ne la precedente, nu a existat nicio situație în care un stat membru Schengen să intre parțial cu una sau două frontiere și să întârzie foarte mult intrarea cu cea de-a treia frontieră”, a afirmat Predoiu.

Ministrul a avansat un termen de un an pentru finalizarea procesului de aderare completă la Schengen.

„Peste un an, de exemplu. Nici nu sunt astfel de precedente, deși au fost situații. România nu este singurul sau primul stat care intră în spațiul Schengen etapizat, mai întâi cu o parte din frontieră și apoi complet. Nu suntem primul stat, dacă nu mă înșel, chiar și Austria a experimentat același gen de aderare și experiența practică arată că procesul este ireversibil, odată intrat. Deci, față de anul trecut, suntem, da, mai bine plasați”, a explicat Predoiu.

Context politic și provocări

Pe de altă parte, Predoiu a subliniat complexitatea politică a anului curent, comparativ cu anul trecut, datorată formării Comisiei Europene și alegerilor din multe state europene, inclusiv România.

„În același timp, sunt alegeri în multe state europene, inclusiv în România, dar acum sunt în România, sunt și în alte state care ridică toate discuții politice, probleme politice, probleme de poziționări. Olanda a avut recent alegeri, are un nou guvern. Acesta urmează să își poziționeze opiniile față de diverse dosare în perioada următoare. Să nu uităm că nu suntem singuri în acest proces, este și Bulgaria, deci sunt o serie de variabile pe tabla de șah a acestui dosar, care nu țin de Ministerul de Interne român, țin de un întreg context politic electoral, instituțional, la nivel de Comisie, la nivelul statelor membre și lucrurile sunt în permanentă dinamică. Evident că eu am în vedere toate aceste aspecte și pe zona de minister de Interne nu omit niciun fel de acțiune diplomatică ce ne-ar putea aduce puncte și argumente în acest proces complet”, a mai declarat Predoiu.

Please follow and like us:
Pin Share