Scandal monstru în Republica Moldova. Fostul șef al Statului Major al Armatei, spion pentru Rusia

Scandal monstru în Republica Moldova. Fostul șef al Statului Major al Armatei, spion pentru Rusia

Constatarea se cuprinde într-o investigație The Insider, care a obținut corespondența Telegram a lui Gorgan cu omul său de legătură din cadrul GRU, colonelul Alexey Makarov.

 

Conform investigației, Gorgan a raportat despre situația politică internă din Republica Moldova, dar ta ransmis și date despre vizitele reprezentanților Ministerului ucrainean al Apărării.

 

Igor Gorgan și Alexey Makarov au început contacte mai dese în aprilie 2022, după invazia Rusiei în Ucraina, iar schimbul de informații se referea la relațiile moldo-ucrainene în domeniul apărării.

 

„Ukroboronexportul ucrainean încearcă să cumpere din Moldova 6 Mig-29, care se află în Mărculești. Ei insistă foarte tare… În timp ce avioanele sunt pe loc. Vor să efectueze operațiunea printr -o companie-paravan din Emiratele Arabe Unite în viitorul apropiat.”, se arată într-un mesaj transmis de Gorgan.

 

În aceeași zi, Gorgan revine cu un alt mesaj.

 

 „Trenurile cu combustibil pleacă de pe teritoriul Moldovei, și anume din satul Etulia până în așezarea ucraineană Reni. Trenul cu combustibil se deplasează doar noaptea și stă nemișcat ziua pentru a nu deveni o țintă a Forțelor Aerospațiale Ruse.”

 

 „Ucrainenii se plimbă pe lângă Ministerul nostru al Apărării de 3 săptămâni și cer totul, în special obuze pentru artilerie”, a completat informația Gorgan.

 

Întâlnirile ar fi avut loc în localuri din Chișinău sau la pescuit:

 

„Ma pot întâlni cu oricine, sunt un om de acțiune,.. Trebuie să mergem la pescuit și să discutăm totul! Trăim vremuri istorice! Și trebuie să facem această poveste!”, este conținutul unui alt mesaj.

Un ministru demis de două ori

Igor Gorgan a fost demis la propunerea ministrului Apărării, Anatolie Nosatâi, de șefa statului, Maia Sandu. El a mai deținut această funcție în perioada 2013–2016, dar a fost demis la solicitarea ministrului Apărării de atunci, Anatol Șalaru, care l-a acuzat de delapidări, cumetrism şi de partizanat politic.

 

Fostul fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța, l-a acuzat pe Igor Gorgan de politizarea armatei. „El a fost cel care i-a deschis ușile unităților militare șefului său de partid, Vlad Filat, care nu deținea atunci nicio funcție importantă în stat”, a spus fostul demnitar, referindu-se la aceleași vizite pe care le făcea Vladimir Plahotniuc în timpul mandatului ministrului Eugen Sturza.

 

Fostul ministru a mai ținut să precizeze că Igor Gorgan a fost membru al Consiliului Politic Naţional al PLDM și preşedinte al Uniunii Ofiţerilor în Rezervă „Stejarul”.

SURSA