Scholz. ”E momentul ca Germania să aleagă o femeie preşedinte”

RMAG news

Cancelarul Olaf Scholz a declarat că, în opinia sa, este timpul ca o femeie să fie aleasă în funcţia de preşedinte al Germaniei, relatează dpa.

„Aş fi încântat dacă am alege o femeie la Palatul Bellevue în 2027”, a afirmat cancelarul într-un interviu acordat revistei germane Stern. Palatul Bellevue este reşedinţa oficială de la Berlin a preşedintelui german.

Din 1949, Germania a avut 12 preşedinţi federali – toţi bărbaţi.

Angela Merkel, care a guvernat din 2005 până în 2021, a fost singura femeie care a deţinut funcţia de cancelar de la înfiinţarea Republicii Federale.

Actualul preşedinte al Germaniei este Frank-Walter Steinmeier. Al doilea şi ultimul mandat al Steinmeier, în vârstă de 68 de ani, se încheie în 2027.

În interviul acordat publicaţiei Stern, Scholz s-a exprimat şi în favoarea unei creşteri treptate a salariului minim la 15 euro pe oră.

„Sunt în mod clar în favoarea creşterii salariului minim mai întâi la 14 euro pe oră, apoi la 15 euro ca următor pas”, a declarat Scholz.

În acelaşi timp, el a criticat Comisia pentru salariul minim.

„Angajatorii au insistat doar pentru o miniajustare”, a spus el. Ei au încălcat, de asemenea, tradiţia de a decide de comun acord, a mai pus Scholz. Planul actual prevede o creştere a salariului minim de 12,41 euro pe oră, cât este în prezent, la 12,82 euro pe oră anul viitor.

The post Scholz. ”E momentul ca Germania să aleagă o femeie preşedinte” appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *