Sebastian Burduja a prezentat soluțiile pe care le are pentru a rezolva problema consumului și traficului de droguri, în Capitală: “Sunt generații întregi de tineri care se pierd” (VIDEO)

Sebastian Burduja a prezentat soluțiile pe care le are pentru a rezolva problema consumului și traficului de droguri, în Capitală: “Sunt generații întregi de tineri care se pierd” (VIDEO)

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Municipiului București, a vorbit, vineri, pe B1 TV, în emisiunea „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin, despre problema consumului și traficului de droguri, în Capitală.

 

„E principala problemă a Bucureștiului, azi”

 

Sebastian Burduja a prezentat soluțiile pe care le are pentru a rezolva această problemă.

„Eu spun că e principala problemă a Bucureștiului, azi, pentru că în ultimii 10 ani consumul de droguri licite s-a triplat și peste 80 % din tot consumul național e în București.

Soluții: Poliția Municipiului București – reformă, consolidare, respect și dispoziții de a sta în zonele de risc, școli, parcuri, zone publice și așa mai departe. Doi, sistem de monitorizare video. Au făcut asta foarte multe orașe, care au avut această problemă. Pe zone de risc, ele se cunosc, sunt oameni în orașul ăsta care îți spun, “domnule, strada Viitorului din sectorul 2 este supranumită strada Heroinei”.

Deci lucrurile astea se știu, nu trebuie să fii mare specialist, și nici măcar nu trebuie să fii polițist, dar sigur poliția știe, deci trebuie să-și facă treaba Poliția Locală. Pentru că eu vorbesc de București, Primăria Generală.

Și trei, și foarte important, reabilitarea caselor istorice, casele abandonate care sunt astăzi focare de infecție, focare de consum și de trafic de droguri. Într-un oraș neîngrijit, într-un spațiu public neîngrijit, ai și cetățeni care aruncă pe jos, dar ai și un fenomen de infracționalitate mult mai serios decât într-un oraș îngrijit”.

 

„Dacă n-ai un oraș sigur, n-ai nici un oraș dezvoltat”

 

Sebastian Burduja a fost întrebat de ce poliția nu își face treaba.

“Păi nu știu … Acum, iarăși, constat un lucru. În aproape 4 ani de mandat, domnul Nicușor Dan nu s-a dus o dată în sediul Poliției Locale a Municipiului București, o dată … e în directa lui subordine. Eu cred că Bucureștiul trebuie să aibă un primar care măcar de 2 ori pe an, de 3 ori pe an, calcă pe acolo, îi întreabă ’domne’, ce aveți nevoie? Cum pot să fac, să vă faceți treaba mai bine?

E o chestiune care ține de siguranța cetățenilor și dacă n-ai un oraș sigur, n-ai nici un oraș dezvoltat, nu atragi companii și sunt generații întregi de tineri care se pierd, victimele acestui consum de droguri. Și mai trebuie să faci un lucru. Trebuie să ai grijă de cei care cad victime, nu poți să ai în continuare două centre mici, unde se ajunge pe relații sau pile, cunoștințe, relații și Spitalul 9, Obregia”.