Sebastian Burduja urcă în preferințele alegătorilor. Un sondaj realizat de PNL îl poziționează pe locul trei

Sebastian Burduja urcă în preferințele alegătorilor. Un sondaj realizat de PNL îl poziționează pe locul trei

Potrivit unei comunicări interne a liberalilor, s-a schimbat situația în sondaje, iar candidatul PNL la Primăria Capitalei ar fi cotat pe locul trei într-un sondaj recent.

Sebastian Burduja urcă în preferințele alegătorilor

Sebastian Burduja ar fi acum la o distanță de 5 procente față de locul patru și 7 procente față de candidatul plasat pe primul loc, într-un sondaj realizat de PNL, potrivit Adevărul.

După intrarea în cursa electorală a candidaților proprii ai PSD și PNL, procentele din sondaje s-au modificat. Gabriela Firea şi Sebastian Burduja au rupt din electoratul lui Cristian Popescu Piedone şi Nicuşor Dan.Totuși, candidatul PNL a fost cotat până acum pe locul patru, după candidatul PUSL, Cristian Popescu Piedone, în sondajele făcute publice.

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a susținut la B1 TV că Burduja înregistrează o creștere în sondaje, fiind cotat cu aproape 20%, în timp ce actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, pierde din procente.

Cum s-au schimbat sondajele

Primele sondaje, realizate în perioada în care PSD și PNL îl aveau drept candidat comun pe medicul Cătălin Cîrstoiu, îl aveau pe prima poziție pe actualul primar al Bucureștiului, urmat de Cristian Popescu Piedone, în vreme ce candidatul comun PSD-PNL era pe locul trei.

După circa două luni, cel mai recent sondaj, realizat la nivelul întregii Capitale, îl menține pe Nicușor Dan pe primul loc în intenția de vot pentru Primăria Capitalei, cu 29%.

Actualul edil este urmat în sondajul CURS, realizat în perioada 22-30 aprilie și publicat la începutul lunii mai, de Gabriela Firea cu 26% și de Cristian Popescu Piedone cu 25%. Candidatul PNL, Sebastian Burduja, contabilizează 12% din preferințele electoratului.

O schimbare drastică a ierarhiei, apare într-un ultim sondaj, realizat de Avangarde, care o plasează pe locul 1 pe candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Sondajul însă măsoară intenția de vot a electoratului din Sectorul 1 al Capitalei.

Potrivit cercetării sociologice, Gabriela Firea ar obține 30% dintre voturi, în vreme ce Nicușor Dan s-ar clasa pe locul doi, la diferență de doar un procent. Podiumul ar fi completat de candidatul PUSL, Cristian Popescu Piedone, care ar obține 17% din voturi. Sebastian Burduja rămâne pe locul cu 13% din intențiile de vot ale locuitorilor din Sectorul 1,