Sebastian Burduja: Vreau să dau bucureștenilor o alternativă. PNL a livrat performanță în Oradea, în Cluj și în multe alte locuri / Noi, în 2024, vorbim de probleme de secol XIX în București. E inacceptabil (VIDEO)

Sebastian Burduja: Vreau să dau bucureștenilor o alternativă. PNL a livrat performanță în Oradea, în Cluj și în multe alte locuri / Noi, în 2024, vorbim de probleme de secol XIX în București. E inacceptabil (VIDEO)

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a vorbit despre situația din oraș, duminică, la Special B1 cu Eli Roman, și a spus că își dorește să le dea bucureștenilor „o alternativă”.

 

Sebastian Burduja (PNL), pe B1 TV: Vreau să dau bucureștenilor o alternativă

 

Candidatul PNL la Primăria Capitalei spune că vrea să le ofere bucureștenilor „o alternativă”.

„Eu am o datorie, și nu ca politician, (ci, n.r.) ca cetățean. Vreau să dau bucureștenilor o alternativă. Nu vreau să mai aleagă răul cel mai mic. Cred că trebuie Partidul Național Liberal, un mare partid de dreapta, care a livrat performanță în Oradea, în Cluj, în Piatra Neamț, în Suceava și în multe alte locuri, să dea bucureșteanului pe buletinul de vot o opțiune liberală. E o datorie”, a declarat Sebastian Burduja.

 

Sebastian Burduja: E inacceptabil să existe probleme de secol XIX în București

 

„În ceea ce mă privește, nu o să mă jenez să arăt bucureștenilor realitatea, care este generată de ani de zile în care Bucureștiul nu a avut o persoană potrivită în fotoliul de primar general – nu doar actualul primar general, ci și înaintea lui. Nu e nimic personal cu nimeni. Eu o respect și pe doamna Firea, îl respect și pe domnul Piedone, îl respect și pe domnul Nicușor Dan, dar nu despre asta e vorba, ci despre ceea ce ei au făcut, sau mai de grabă n-au făcut, pentru bucureșteni”, a continuat liberalul.

„Pentru că, apropo de vocea străzii, toate problemele sunt reale, sunt dureroase, sunt din viața de zi cu zi a bucureșteanului. Noi, în 2024, vorbim de probleme de secol XIX sau XX. E inacceptabil! Încă o dată, economia aici e dinamică, avem mediul de afaceri, avem resurse. Trebuie doar să ai proiecte, trebuie să ai viziune, deci un plan, eu îl am (…). Trebuie să ai o echipă, că nu poți să fii singur și să gestionezi un oraș 3 milioane de oameni cum a făcut actualul primar general, și trebuie să ai această voință și energie de a livra pur și simplu rezultate”, a adăugat candidatul PNL la Primăria Capitalei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *