Semnal de alarmă pe munte! Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore: anunțul Salvamont România

Semnal de alarmă pe munte! Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore: anunțul Salvamont România

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 8 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 6 persoane, 5 fiind  predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate a fost şi o persoană preluată de către Serviciul IML”, a transmis, sâmbătă, Salvamont România.

S-au primit apeluri pentru salvamontiştii din Cluj, Mureş, Harghita, Caraş-Severin, Municipiul Braşov şi judeţul Bistriţa-Năsăud.

S-au primit şi 22 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice  din zona montană.