Simona Halep urmează să revină pe teren. Turneul pentru care a acceptat invitația

Simona Halep urmează să revină pe teren. Turneul pentru care a acceptat invitația

Simona Halep a acceptat invitația de a participa la turneul WTA 125 Trophee Clarins, care se va desfășura la Paris în perioada 13-19 mai.

 

Simona Halep revine pe teren la Paris

 

Fostul lider WTA face parte dintre cele 32 de jucătoare care vor lua startul la turneul de 125 de puncte din capitala Franței. Este una dintre competițiile care precedă cel mai important eveniment al sezonului de zgură, Roland Garros.

Simona Halep a ieșit din clasamentul mondial în perioada suspendării, dar a revenit odată cu participarea la Miami Open, pentru care a fost recompensată cu 10 puncte.

Românca a părăsit turneul din Florida din primul tur, fiind învinsă de Paula Badosa, fostă număr 2 mondial, în trei seturi. Este singurul meci pe care l-a jucat deocamdată după revenirea în circuit.

 

A fost invitată și la turneele de la Oeiras și Madrid, dar nu a putut participa

 

Simona Halep primise wildcard și pentru turneele de la Oeiras și Madrid, dar problemele fizice au împiedicat-o să participe. Românca nu a putut accepta nici convocarea în lotul de Billie Jean King Cup pentru duelul cu Ucraina, de care Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au trecut cu bine, aducând țării noastre prima calificare în turneul final al competiției feminine pe națiuni.

Șansele sale de a lua parte la Roland Garros, turneul ei preferat, sunt deocamdată incerte. Chiar și așa, noul ei antrenor se arăta încrezător că fosta campioană de la Paris ar putea triumfa și la ediția din 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *