Sindicaliștii Aeroportului Henri Coandă vor picheta la Ministerul Finanțelor. Ce solicitări au

Sindicaliștii Aeroportului Henri Coandă vor picheta la Ministerul Finanțelor. Ce solicitări au

Sindicaliștii din Aeroportul Henri Coandă vor picheta, marți de la ora 10, Ministerul Finanțelor. Aceștia evidențiază tratamentul discriminatoriu la care sunt supuși și cer echități financiare.

Nemulțumirile sindicaliștilor

Sindicaliștii Aeroportului Henri Coandă vor picheta de la ora 10 la ora 12, iar nemulțumirea principală a acestora este inechitatea financiară. Aceștia cer indemnizația integrală de hrană, care, acum, se acordă doar celor care au nivelul salarial minimal, informează știrileprotv.

„Salariaţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti nu pot accepta tratamentul discriminatoriu la care sunt supuşi prin efectele Legii 296/2023, ale Ordonanţei de Urgentă 115/2023 şi prin raportare la Memorandumurile aprobate unor companii de stat care, deşi înregistrează pierderi financiare, sunt exceptate de la măsurile de disciplină fiscală – sunt exceptate de la măsurile cu impact social.

Legea 296/2023 şi OUG 115/2023 trebuie să ţină cont şi de companiile profitabile din aviaţie, cum este şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Personalul specializat din aviaţie nu se găseşte pe toate drumurile şi nu poate fi format de la o zi la alta! În realitate, nu mai aşteaptă nimeni cu expertiză la uşa Companiei să se angajeze, iar România se luptă cu deficit de forţă de muncă specializată. Nu este justă politica Ministerului Finanţelor potrivit căreia indemnizatia integrală de hrană este dedicată exclusiv salariaţilor al căror nivel salarial este minimal”, transmit reprezentanţii sindicatului.

Solicitările sindicaliștilor

Aceștia mai cer Ministerului Finanțelor să țină cont de veniturile pe care companiile le aduc la bugetul de stat, iar Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti – CNAB este una foarte profitabilă, drept pentru care ar trebui să elimine criteriile plafoanelor salariale pentru a nu mai exista inechitatea între salariați.

„Pe 27.02.2024, îl invităm alături de noi în stradă pe domnul Ministru al Finanţelor să explice colegilor noştri care stau în platforma aeroportuară la temperaturi extreme, celor care deszăpezesc iarna pistele aeroportului în regim 24/24 şi nu îşi pot lua concedii de odihnă, celor care asigură întreţinerea infrastructurii aeroportuare, cei care asigură intervenţiile tehnico-operaţionale, cei care asigură operaţiunile speciale în platformă, colegilor care asigură asistenţa medicală a pasagerilor, personalului aeroportuar care intervine în acţiuni de salvare şi stingere a incendiilor, celor care asigură siguranţa şi securitatea aeroportuară, celor care care asigură dirijarea aeronavelor la sol, celor care verifică şi coordonează operaţiunile de terminal, celor care cooperează direct cu instituţiile internaţionale din domeniu – ICAO, ACI, IATA, EASA, colegilor care asigură asistenţă şi servicii de protocol pasagerilor, colegilor din toate celelalte structuri operative ale aeroportului, colegilor care asigură implementarea cerinţelor din domeniul fiscal, juridic, managementul calităţii, managementul contractelor aeroautice şi/sau non-aeronautice şi tuturor celorlalţi colegi din cadrul CNAB fără de care operaţiunile de aviaţie civilă nu s-ar putea desfăşura în condiţii optime din ce motiv li se refuză demnitatea unui trai decent şi din ce motiv nivelul lor salarial net trebuie diminuat şi aliniat la salariile minime din economie”, mai spun sindicaliștii.

În plus, aceștia evidențiază faptul că au rămas fără indemnizația de hrană și nu primesc nici vouchere de vacanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *