Șocul trăit de o femeie care a mers la spital pentru a face o ecografie. Aceasta a aflat că era moartă de patru luni: „Nu mi-a venit să cred”

Șocul trăit de o femeie care a mers la spital pentru a face o ecografie. Aceasta a aflat că era moartă de patru luni: „Nu mi-a venit să cred”

O femeie din Marea Britanie a avut parte de un șocul vieții în momentul în care a mers la spital pentru a face o ecografie. Se pare că aceasta apărea în sistem ca fiind decedată de patru luni.

O femeie a aflat la spital că era „moartă de patru luni”

Personalul Spitalului Bridlington i-a spus lui Susan Johnson, conform înregistrărilor lor, că era moartă de patru luni, informează bbc.com. Femeia, care era programată să meargă la spital pentru o ecografie, a rămas șocată și acum caută răspunsuri.

Mai mult decât atât, confuzia creată i-a provocat neplăceri și mai mari, mai exact anularea alocației pentru îngrijirea soțului ei, care are dizabilități.

„Le-am dat trimiterea și primele lor cuvinte au fost: „Oh, dar tu ești moartă”. Nu mi-a venit să cred. Am fost în stare de șoc. Apoi au completat ceva în computer și mi-au spus să plec”, a explicat Susan.

Britanică încă nu știe cum s-a făcut greșeala și cine este responsabil pentru toată această confuzie.

Ce a transmis medicul de familie al femeii

Într-o declarație, medicul de familie al doamnei Johnson a declarat că a primit un e-mail cu o notificare de la Primary Care Support England (PCSE) prin care a fost informat că ea trebuie scoasă din evidențe.

De asemenea, el a precizat că nu are de a face cu această problemă și nu este responsabil pentru înregistrarea deceselor. Bărbatul a mai spus că cel mai probabil, acel e-mail s-a trimis în mod automat, potrivit sursei menționate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *