Șoferii care nu-și preschimbă talonul sau permisul pot fi amendați de polițiștii de la Înmatriculări – prevederile Codului Rutier actualizat

Șoferii care nu-și preschimbă talonul sau permisul pot fi amendați de polițiștii de la Înmatriculări – prevederile Codului Rutier actualizat

Ofițerii și agenții de poliție din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor au primit dreptul, începând din 2023, să constate și să sancționeze o serie de contravenții.

Polițiștii de la înmatriculări pot amenda șoferii care nu-și preschimbă talonul

Șoferii pot fi amendați de către polițiștii de la înmatriculări pentru:

neîndeplinirea obligaţiei de a solicita eliberarea unui nou permis de conducere;neîndeplinirea obligaţiei de a solicita eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ori de înregistrare;neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului şi tractorului agricol sau forestier ori remorcii în cazurile prevăzute de lege;neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină.

O companie de stat a introdus prima de ziua bărbatului în contractul colectiv de muncă

Obligația referitoare la preschimbarea permisului sau talonului se referă la cazurile în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare, scrie ProMotor.

Cât trebuie să scoată din buzunar șoferii care nu preschimbă la timp permisul

Amenzile prevăzute în Codul rutier pentru cei care nu își înlocuiesc la timp documentele expirate sau pierdute pot ajunge până la 3.300 de lei. Sancțiunea minimă este de 660 de lei.

Totodată, Codul Rutier stabilește că, până la eliberarea permisului de conducere pierdut, furat, deteriorat sau schimbării numelui titularului acestuia, șoferii pot primi o dovadă înlocuitoare a acestuia.

Un document similar se poate elibera și în cazul înlocuirii certificatului de înmatriculare.

Valabilitatea acestei dovezi înlocuitoare este de cel mult 30 de zile, atât pentru permisul auto cât și pentru talon.

Fermierii sun revoltați: Castraveții românești se vând cu 1 leu/kg la poarta fermei și ajung să coste 7 lei/kg în supermarket