Șprițuri de poveste. Echipe pe… vinuri preferate! Mircea Lucescu și Cornel Dinu, coechipieri vs. Mihai Stoichiță și Sorin Cârțu. Arbitru: Valeriu Argăseală

Șprițuri de poveste. Echipe pe… vinuri preferate! Mircea Lucescu și Cornel Dinu, coechipieri vs. Mihai Stoichiță și Sorin Cârțu. Arbitru: Valeriu Argăseală

EURO 2024 e gata de start! Confruntări epice între echipe de prim rang. Fotbaliștii, de la tineri talentați, de mare viitor, la vedetele consacrate ale sportului-rege, sunt, înainte de toate, oameni, cu plăceri de toate felurile. Cu… șprițuri preferate, cu vinuri preferate. Preferința pentru un anume tip de vin poate da indicii despre personalitatea celui care îl bea. Cercetătorii au constatat că obiceiurile sociale ale consumatorilor de vinuri roșii sunt diferite față de cele ale persoanelor care preferă vinurile albe sau roze.

Șprițuri de poveste. Echipele, pe… vinuri preferate, din fotbalul românesc. Mircea Lucescu și Cornel Dinu, coechipieri vs. Mihai Stoichiță și Sorin Cârțu. Arbitru: Valeriu Argăseală

Edi Iordănescu a selecționat „vestiarul” cu care atacă marea performanță la EURO 2024. În funcție de vinul preferat, FANATIK a selecționat din fotbalul românesc echipele pe… culori! Culori de vinuri! Coechipieri la Dinamo și la echipa națională care a ajuns la turneul final mondial din Mexic 1970, Mircea Lucescu și Cornel Dinu sunt coechipieri și acum. alături de Mircea Rednic, Ionel Dănciulescu sau Ilie Dumitrescu.

Vor „juca” împotriva unei „echipe” cu Mihai Stoichiță, Sorin Cârțu, Liviu Ciobotariu, Ioan Andone sau… Ovidiu Ioanițoaia titulari. Arbitri vor fi Valeriu Argăseală, Marius Lăcătuș, Dănuț Lupu și Rică Răducanu. Observator de arbitri: Anghel Iordănescu. Observator UEFA: Ionuț Lupescu. Fiecare cu… preferințele sale oenologice! Până la primul fluier, să vedem, însă, ce „spun” vinurile despre cei care le beau.

Un studiu, pe 2.000 de persoane, efectuat de cine altcineva decât cercetătorii britanici, publicat pe huffingtonpost.com,  susține că „Băutorii de vin roșu par a fi cei mai relaxați dintre fanii licorii lui Bachus. Băutorii de vin alb sunt îndrăgostiți și mulțumiți de status quo-ul lor. În timp ce fanii roze-urilor sunt mai repede de acord cu schimbarea și dorința de a experimenta lucruri noi”.

Roșu – deschidere, alb – carieră, roze – romantism

Studiul „spune” că persoanele care beau frecvent vin roşu sunt mai deschise în a-și împărtăși gândurile și trăirile emoționale, majoritatea fiind căsătorite. Se consideră – și se descriu pe ele însele! – ca fiind încrezătoare, relaxate, puternice și inteligente.

4.900 – 5.500 de euro ar fi intervalul veniturilor lunare ale iubitorilor de vin roșu
8 „vizite” săptămânale, în medie, fac „suporterii” vinului roșu pe site-uri ale producătorilor de vin

Consumatorii de vin alb sunt mai mult preocupați de statutul lor social, de carierele lor profesionale, de poziția la locul de muncă, foarte interesați în ascensiunea pe scară ierarhică la serviciu. Pentru sine au ales termeni ca serioase, practice, luminoase, liniștite, rezervate.

3.050 – 3.600 de euro ar fi intervalul veniturilor lunare ale iubitorilor de vin alb
17 „vizite” săptămânale, în medie, fac „suporterii” vinului alb pe site-uri ale producătorilor de vin

Băutorii de vin roze ar fi romantici, visători, iubitori de artă, ar vedea totul în… roze, și s-au autocaracterizat ca fiind puternici, calzi, fermecători și… focoși!

3.600 – 4.200 de euro ar fi intervalul veniturilor lunare ale iubitorilor de vin roze
13 „vizite” săptămânale, în medie, fac „suporterii” vinului roze pe site-uri ale producătorilor de vin

4 din 10 români beau vin săptămânal

Acum haideți să venim în România și să vedem ce vinuri și podgorii preferă „ai noștri”. Gama roșie este numărul în top, 30% dintre noi consumând cu „prioritate” acest tip de vin. Podgoriile cele mai cunoscute sunt cele din Moldova (menționate de  90% dintre cei chestionați), vinurile „stoarse” din acestea fiind preferate de 76% dintre români.

Cum beau românii vin

20% – de câteva ori pe săptămână
20% – o dată pe săptămână
19% – de două, trei ori pe lună
10% – o dată pe lună
10% – o dată la câteva luni
11% – o dată la 6 luni sau mai rar (ocazional)
9% – niciodată
1% – au refuzat să răspundă

Ce vin beau românii

39% – vin roșu
25% – vin alb
21% – vin roze
15% – preferă alte băuturi, nu vin

Harta vinului din România: 180.000 hectare de vie, 37 de podgorii, 8 regiuni viticole. Cea mai întinsă este cea de pe Dealurile Moldovei: aproximativ 70.000 de hectare

 

Zonele viticole și podgoriile din România. Sursa foto: zf.ro

Consumul declarat pentru podgoriile din România

76% – Moldova
49% – Transilvania
39% – Banat
34% – Muntenia
25% – Oltenia
17% – Dobrogea
13 în lume și 6 în Europa sunt locurile României între marii producători de vinuri de pe planetă, conform estimărilor făcute de Reveal Marketing Research

„Selecție” pe… culori, după preferințele oenologice!

Echipa în roșu

Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Mircea Rednic, Ilie Dumitrescu, Costel Orac, Emil Săndoi, Ion Crăciunescu, Florin Bratu, Ionel Dănciulescu, Ionel Augustin, Gheorghe Chivorchian. Rezerve: Sir Alex Ferguson, Leo Messi, Cristiano Ronaldo, Steven Gerrard, David Ginola.

Echipa în alb

Mihai Stoichiță, Adrian Porumboiu, Ovidiu Ioanițoaia, Sorin Cârțu, Gabi Balint, Ioan Andone, Cornel Țălnar, Liviu Ciobotariu, Ciprian Marica, Marius Niculae, Gabi Tamaș. Rezervă: Andres Iniesta.

Arbitri în roze

La centru: Valeriu Argăseală. Asistenți: Marius Lăcătuș și Dănuț Lupu. Rezervă: Rică Răducanu („Eu, tăticu’, am băut roze toată viața. Da’ din ăla mai dulce…”) Observator de arbitri: Anghel Iordănescu.

Observator UEFA

Ionuț Lupescu: „Vinul meu preferat este în funcție de vreme… de anotimp: iarna beau vin roșu, vara beau roze, iar primăvara și toamna beau vin alb”.