Stema Bucureştiului va fi schimbată pentru că reprezentarea Sfântului Dimitrie este considerată greșită

Stema Bucureştiului va fi schimbată pentru că reprezentarea Sfântului Dimitrie este considerată greșită

Stema Municipiului Bucureşti urmează să fie modificată după ce proiectul va fi dezbătut în Consiliul General al Capitalei pe 31 ianuarie, a relatat Agerpres.

Conform referatului de aprobare, icoana care îl arată pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou pe stema Capitalei „a fost aleasă eronat încă din anul 1864, fapt atestat de către Biserica Ortodoxă Română, precum şi de către mulţi istorici şi specialişti în heraldică”. Pe scurt, nu Dimitrie cel Nou este cel de pe emblemă.

Acum, pe stema orașului București apar, de fapt, imaginea şi simbolistica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, înscris în calendar pe 26 octombrie. El a fost un militar care suferise martiriul de la Tesalonic, în anul 303, în timpul Împăratului Diocleţian, şi nu este asociat cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, cu data de prăznuire 27 octombrie.

„Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, face parte din identitatea capitalei României, cu semnificaţii istorice şi spirituale profunde. Însemnătatea istorică şi spirituală a Ocrotitorului Bucureştiului a fost recunoscută de către Biserica Ortodoxă încă de la aducerea sfintelor sale moaşte în Ţara Românească, în ziua de 13 iulie 1774”, se susține în document.

Stema actuală a Capitalei include un scut roşu, în care este înfăţişat Sfântul Dumitru

Autoritățile spun că eroarea nu a fost îndreptată în Hotărârea de Consiliu General 76/1993, iar pe stemă apare în continuare icoana Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi nu cea a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

„Celelalte elemente de identitate ale Capitalei – heraldică, simboluri, mesaj – rămân neschimbate, astfel cum au fost adoptate prin HCGMB 76/1993. În acest sens, în data de 13 septembrie 2023, Patriarhul BOR a transmis prin adresa înregistrată sub nr. 152805 că, în data de 3 august 2023, Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române a aprobat modelul de icoană în care va fi reprezentat Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, spre a fi introdus în stema municipiului Bucureşti”, se mai arată în document.

În 2024 se împlinesc 250 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucureşti. Proiectul a fost iniţiat de viceprimarul Stelian Bujduveanu.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *