„Supraviețuitorul”. Un cățeluș fără stăpân a parcurs 2.000 de kilometri în motorul unei mașini, din România în Germania

„Supraviețuitorul”. Un cățeluș fără stăpân a parcurs 2.000 de kilometri în motorul unei mașini, din România în Germania

Un șofer avea un pasager „clandestin” la bordul mașinii sale în timp ce conducea din România spre Lübeck, landul Schleswig-Holstein, nordul Germaniei. Un cățeluș, bolnav și, probabil, fără stăpân s-a ascuns în compartimentul motor al mașinii timp de aproape 19 ore, până când a fost eliberat de poliție și dat spre îngrijire unui centru canin, relatează Bild.

Sâmbătă, 4 mai, trecătorii au auzit scâncetul unui câine într-o mașină parcată în Lübeck și au alertat Poliția. Era miezul nopții.

Un echipaj de patrulare a verificat interiorul mașinii cu lanterne. Inițial, nu au găsit niciun câine. Au contactat proprietarul mașinii și au ridicat capota. Abia atunci și-a făcut apariția un cățeluș mic și negru. Dar patrupedul a putut fi salvat doar după demontarea unui furtun.

Proprietarul le-a explicat polițiștilor că tocmai venise la Lübeck din România și s-a oprit de câteva ori pe autostradă, pentru a dormi.

Proprietarul vehiculului a spus că auzise un câine scâncind în momentul în care a plecat România. „Cu toate acestea, nu a crezut că animalul a intrat în motor, a crezut că doar i s-a părut. Motorul mai făcea probleme”, e explicat purtătorul de cuvânt al poliției, Anna Julia Meyer.

Cățelușul „supraviețuitor” s-a „îmbarcat” și a stat în „ascunzătoare” timp de 19 ore, drumul din România până la Lübeck, potrivit poliției.

Câinelui slăbit și speriat, infestat cu căpușe și cu purici, i s-a dat mai întâi ceva de băut înainte de a fi dus la un centru pentru îngriijorea animalelor.

Foto: Polizei Lübeck und Ostholstein 

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *