Tânăr mort într-un accident provocat de un șofer cu aceeași vârstă cu el

Tânăr mort într-un accident provocat de un șofer cu aceeași vârstă cu el

Un șofer în vârstă de 19 ani, care se afla sub influența alcoolului, a provocat un accident rutier în care a murit un tânăr cu aceeași vârstă ca el, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, potrivit Agerpres.

 

Accidentul a avut loc pe rza comunei Popești

 

Accidentul a avut loc pe un drum județean din sudul județului Argeș, în noaptea de duminică spre luni.

„Din verificările preliminare (…) s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza comunei Popeşti, judeţ Argeş, având direcţia de deplasare dinspre Tătărăştii de Sus spre Popeşti, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un gard din beton, aflat pe partea dreaptă faţă de sensul său de deplasare”, a declarat IPJ Argeș.

 

A murit un tânăr în vârstă de 19 ani

 

În accident a murit celălalt ocupant al mașinii, un tânăr în vârstă de 19 ani din localitatea Siliștea-Gumești, județul Teleorman.

Șoferul a suferit leziuni și a fost dus la spital.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că se afla sub influenţa alcoolului. Având un vedere că valoarea alcoolemiei a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge”, a mai precizat IPJ Argeș.

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *