Telecabina de patru milioane de euro din Deva creează controverse. S-a stricat de multe ori, într-o lună de la inaugurare (VIDEO)

Telecabina de patru milioane de euro din Deva creează controverse. S-a stricat de multe ori, într-o lună de la inaugurare (VIDEO)

Telecabina de pe dealul Cetății din Deva a costat patru milioane de euro, dar rezultatul a creeat discuții. Aceasta s-a stricat de mai multe ori chiar în prima lună de la inaugurare, iar municipalitatea va cere daune constructorilor.

Probleme după inaugurare

Lucrările de modernizare a telecabinei și a celor două stații ale sale au început în toamna anului 2021, după ce instalația a fost dezafectată și considerată subdimensionată pentru turiștii, conform Adevărul.

După doi ani și jumătate de lucrări, telecabina nouă, în care încap 30 de persoane, a fost inaugurată în 29 martie 2024.

„Investiția a presupus modernizarea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a acestora, modernizarea celor două stații (plecare și sosire), amenajarea și refuncționalizarea zonei de așteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetății”, informa Primăria municipiului Deva.

În a doua zi de la inaugare, telecabina nu mai putea fi utilizată din cauza unei defecțiuni la o bobină.

După reparație, au urmat alte defecțiuni care au dus la oprirea telecabinei mai multe zile. De curând, aceasta s-a blocat pe traseu, cu turiști, printre care și copii, care se aflau în ea.

Primăria va formula o plângere penală

Primarul Florin Oancea spune că probleme au dus la daune materiale și prejudicii de imagine a administrației locale, drept pentru care va face plângeri împotriva constructorului.

Mai mult, municipalitatea va formula și o plângere penală împotriva societăților implicate și va cere verificarea modului de achiziție a echipamentelor folosite, a prețurilor de achiziție și modul de executare a contractelor.

Telecabina Cetății Devei funcționează de luni până duminică, între orele 10.00-19.00. Un bilet dus-întors pentru adulți costă 20 de lei, iar copii pânp la 14 ani și pensionarii plătesc 10 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *