Traian Băsescu vrea să-și recapete privilegiile pierdute când a fost declarat colaborator al Securității. Atac surpriză al fostului președinte

Traian Băsescu vrea să-și recapete privilegiile pierdute când a fost declarat colaborator al Securității. Atac surpriză al fostului președinte

Fostul președinte a atacat chiar legea prin care i-au fost retrase beneficiile pentru că a fost dovedit colaborator al Securității, pe motiv că este neconstituțională și cere verificarea de către CCR, potrivit Realitatea Plus.

 

Traian Băsescu a deschis un proces în instanță, la Judecătoria Sectorului 1 prin care cere anularea deciziilor prin care i-au fost retrase beneficiile. Acesta a argumentat că setul de condiții în care foștii șefi de stat își pierd dreptul la beneficii sunt neconstituționale. Actul normativ a fost promulgat înainte ca Traian Băsescu să fie declarat colaborator al Securității.

 

Legea a fost modificată la finalul paragrafului ce stabilea condițiile în care sunt pierdute beneficiile a fost făcută o adăugire. Nu poate beneficia de drepturi „nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității”.

Vineri, 2 august, Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea fostului președinte și a decis să sesizeze Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate.

Dacă magistrații constituționali îi dau dreptate lui Băsescu legea va trebui modificată, în sensul eliminării cadrului legal pentru retragerea privilegiilor unui fosti șef de stat.

 

Please follow and like us:
Pin Share