Trenul turbat al unei Europe federale: ”De neoprit”?
Un comentariu de Hervé Hannoun pentru France-Soir, tradus de opozitia.net
Pe 9 iunie va avea loc probabil trecerea de la suveranitatea națională la așa-numita „suveranitate europeană”, dar acest pas uriaș este ascuns poporului francez de către un guvern care avansează mascat. Și în timp ce alegerile europene au un caracter existențial pentru Franța așa cum o cunoaștem, paradoxul este că mai puțin de un francez din doi intenționează să meargă la vot.
Problema Europei a devenit o linie de demarcație în societatea franceză. Multă vreme, Franța s-a bucurat de un consens relativ în ceea ce privește construcția europeană. Un consens bazat pe o cooperare strânsă între state naționale suverane, iubitoare de pace, care aveau încredere unele în altele până la punctul de a crea o monedă unică în 1999: aceasta era Europa păcii și a cooperării.
Consensul a fost spulberat de hotărârea clară a președintelui Macron de a promova, fără consultarea poporului francez, o evoluție către o Europă federală, ascunsă în spatele unui concept de „suveranitate europeană” care nu are nicio bază constituțională.
Vorbind despre o „Europă mai suverană”, mai degrabă decât despre o „Europă suverană”, în discursul său de la Sorbona din 25 aprilie 2024, președintele a încercat cu siguranță să mențină ficțiunea unei posibile coexistențe între suveranitatea națională (titlul 2 din Constituția din 1958) și „suveranitatea europeană” pe care intenționează să o promoveze. Dar acest lucru nu se susține: suveranitatea nu poate fi divizată. Conform Constituției din 1958, suveranitatea nu poate fi decât națională.
În cazul în care alegerile din 9 iunie vor fi câștigate de federaliști, Parlamentul European va solicita imediat o convenție pentru a consfinți suveranitatea și federalismul european, în conformitate cu revizuirea tratatelor aprobată pe ascuns de același Parlament European pe 22 noiembrie 2023.
Revizuirea tratatelor europene aprobată în acea zi, cu o majoritate foarte mică, de către Parlamentul European, va duce la:
► dispariția suveranității naționale, deoarece UE s-ar transforma într-un stat federal, așa cum a propus și dl Draghi, cu crearea unui executiv european și, prin urmare, a unui președinte al UE;
► sfârșitul dreptului de veto al Franței, în special în ceea ce privește politica externă, sancțiunile și extinderea, precum și generalizarea votului cu majoritate calificată;
► sfârșitul apărării naționale, care va fi înlocuită de o „Uniune a apărării” supranațională;
► o Uniune energetică integrată, ca și cum experiența pieței europene a energiei electrice ar fi concludentă;
► un transfer masiv de competențe, exclusive sau partajate, către noul stat federal al UE în domeniul mediului, al educației și al sănătății (de parcă experiența opacă a achiziției centralizate de vaccinuri ar fi fost concludentă).
Acest lucru ar însemna efectiv sfârșitul principiului subsidiarității.
În mintea promotorilor săi, revizuirea tratatelor este legată de proiectul extravagant de extindere a UE cu o viteză amețitoare la 35 de state, inclusiv Ucraina, Moldova, Georgia și țările din Balcani, împingând centrul de greutate al Uniunii spre est. Ceea ce este în mod clar în interesul nu al Franței, ci al Germaniei, care se va afla astfel într-o poziție geografică dominantă (Mitteleuropa), ca U. Von der Leyen și O. Scholz. Extinderea spre est este în mod fundamental un proiect german (Drang nach Osten).
Această lovitură de stat federalistă lansată de Parlamentul European în urmă cu șase luni nu poate fi oprită decât printr-o înfrângere răsunătoare în Franța, pe 9 iunie, a celor două liste principale (Hayer și Glucksmann) care au insistat pentru revizuirea tratatelor. Iar la nivel european, prin înfrângerea generală, pe 9 iunie, a listelor federaliste (Renew, S&D și Verzii) care susțin revizuirea, Partidul Popular European (PPE) fiind divizat pe această temă.
În fața ofensivei federaliste a președintelui Macron și a Ursulei Von der Leyen, francezii sunt neputincioși. Însă ei mai au încă o șansă pe 9 iunie de a opri trenul nebun al unei Europe federale. Pentru a alege pe 9 iunie, trebuie pur și simplu să avem încredere în instinctele poporului francez. În ultimii treizeci de ani, francezii au fost consultați doar de două ori în cadrul referendumurilor privind Europa: în 1992 au spus DA monedei euro, iar în 2005 au spus NU federalismului european, Constituției europene și steagului european. Dar, la fel ca cei doi predecesori ai săi, președintele Macron, încurajat de cele două succese ale sale în alegerile din 2017 și 2022, ignoră votul din 2005 al compatrioților noștri, verdictul popular fiind eludat prin ratificarea parlamentară a Tratatului de la Lisabona, în 2007.
Lucrul înțelept ar fi, așadar, să urmăm instinctul poporului francez, dezvăluit de referendumurile din 1992 și 2005, care nu este de a pune sub semnul întrebării adoptarea monedei euro, ci de a refuza virajul federalist pe care E. Macron, U. Von der Leyen și O. Scholz îl vor lua în cazul în care vor câștiga alegerile europene. Dacă vrem să urmăm instinctele poporului francez, trebuie să respingem în mod absolut, pe 9 iunie, cele două liste europeniste care pledează pentru marele salt federalist, și anume lista macronistă a lui V. Hayer și lista pseudo-socialistă a lui R. Glucksmann.
Europa federală a războiului: oprirea trenului turbat
Proiectul federalist al președintelui este strâns legat de campania sa de creare a unei „apărări europene” care să înlocuiască apărarea noastră națională. Prin urmare, chiar inima suveranității naționale – apărarea – este acum amenințată. Pe 31 decembrie 2023, în mesajul său de Anul Nou, Emmanuel Macron a transformat alegerile europene din 9 iunie într-un fel de referendum asupra suveranității europene, pronunțând aceste cuvinte ciudate care au trecut în mare parte neobservate: „În iunie, va trebui să decideți dacă veți continua să ne reînarmăm suveranitatea europeană în fața unui pericol: oprirea Rusiei și sprijinirea ucrainenilor”. Cu alte cuvinte, federalismul în materie de apărare ne-ar fi dictat de conflictul ucrainean.
Războiul din Ucraina devine astfel un mijloc pentru ca puterile să creeze în mod artificial o „nevoie de Europa”. O nevoie de apărare europeană care ne obligă să ne „reînarmăm suveranitatea europeană” (o suveranitate europeană practic inexistentă). În numele ambiguității strategice și în afara procedurilor prevăzute la articolul 35, președintele a făcut declarații potrivit cărora nu exclude trimiterea de trupe de luptă în Ucraina, la 2.000 de kilometri de Paris, dacă Zelensky va solicita acest lucru. Însă el știe mai bine decât oricine că Franța nu dispune în prezent de mijloacele necesare pentru a intra într-un război terestru convențional de mare intensitate cu Rusia. În realitate, Macron flutură această amenințare în perspectiva alegerilor din 9 iunie, pentru a insufla frica în rândul francezilor, cărora vrea să le inducă ideea federalistă a „necesității unei apărări europene”. Pe 9 iunie, provocarea majoră este de a ieși din capcana mortală a „Europei federale a războiului”.
Pentru a face acest lucru, trebuie să demascăm înșelăciunea temei „Europa ca putere”. În realitate, Emmanuel Macron construiește o Uniune Europeană aliniată la Statele Unite și aservită NATO, prin supunerea sa față de NATO condus de SUA. Prin anihilarea statelor naționale istorice, rezultatul va fi o „EUROPA VASALĂ”, mai degrabă decât o „EUROPA PUTERNICĂ”.
Așadar, președintele Macron vede în războiul din Ucraina o oportunitate de a impune marele salt federalist pe care îl solicită, făcându-i pe alegătorii francezi să creadă că Europa federală și NATO îi vor proteja împotriva unui atac al Rusiei asupra Franței. Este o întoarcere la fabula din 1981 despre sosirea iminentă a tancurilor rusești în Place de la Concorde.
Dacă listele macroniste ale lui V. Hayer și R. Glucksmann, care favorizează „reînarmarea suveranității europene”, ar câștiga pe 9 iunie, ne-am îndrepta spre sfârșitul apărării noastre naționale, înlocuită de o apărare europeană (Uniunea federală a apărării” dorită de U. Von der Leyen) și spre o armată europeană sub comanda operațională a UE. Nimic nu ar mai sta atunci în calea nebuniei de a împărți armele nucleare cu Germania, încălcând tratatul de reunificare din 1990, pe care Franța l-a negociat atât de dur la vremea respectivă pentru a determina Berlinul să renunțe la armele nucleare.
Această Europă federală a războiului ar însemna sfârșitul Franței suverane. Franța trebuie să i se opună cu toată puterea sa, amintindu-și mesajul generalului De Gaulle din 3 noiembrie 1959, care este mai actual ca niciodată: „APĂRAREA FRANȚEI TREBUIE SĂ FIE FRANCEZĂ”. Retragerea Franței din comandamentul militar integrat al NATO este mai necesară ca niciodată. NATO nu îi protejează pe francezi, ci îi expune la războaie care nu sunt ale lor.
The post Trenul turbat al unei Europe federale appeared first on Cotidianul RO.
