Un șofer băut, drogat și cu permisul anulat a provocat un accident pe DN7. Trei persoane, între care şi un minor, au fost rănite

Un șofer băut, drogat și cu permisul anulat a provocat un accident pe DN7. Trei persoane, între care şi un minor, au fost rănite

Un tânăr de 29 de ani a provocat un accident rutier pe DN7, în localitatea Veţel din judeţul Hunedoara, apoi a fugit de la locul faptei. A fost însă prins la 200 de metri distanţă. Agenţii au constatat că acesta avea permisul de conducere anulat, consumase alcool şi droguri. În urma accidentului, atât şoferul, cât şi o femeie care conducea celălalt autoturism implicat, precum şi un pasager de 15 ani au fost răniţi, relatează News.ro.

Accidentul a avut loc joi dimineață, pe DN7, în localitatea Veţel.

Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că un tânăr în vârstă de 29 ani, din judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Arad – Deva, a pătruns şi a circulat pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu autoturismul condus de o tânără în vârstă de 19 ani, din comuna Veţel. Bărbatul a părăsit locul accidentului, fiind depistat la aproximativ 200 de metri distanță de pompierii ISU Hunedoara, sosiţi pentru intervenţia la faţa locului. 

În urma accidentului, au fost răniţi cei doi conducători auto şi un minor în vârstă de 15 ani, din comuna Veţel, pasager în autoturismul condus de tânără.

Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ce au găsit polițiștii în mașina tânărului

„Conducătorul auto de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,60 mg/l, alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării tânărului cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. În urma controlului efectuat asupra autoturismului tânărului, poliţiştii au descoperit un dispozitiv de mărunţit tip grinder, ce prezenta urme de fragmente vegetale, substanţe vegetală de culoare verde-oliv, substanţe pulverulente de culoare albă, sub formă de bulgăre şi resturi de ţigarete ce conţineau fragmente de substanţă vegetală – probele materiale fiind ridicate de poliţişti şi înaintate, pentru continuarea cercetărilor, către poliţiştii S.C.C.O. Hunedoara. Totodată, tânărului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi prezenţei în corp a unor substanţe psihoactive”, a precizat IPJ Hunedoara. 

Conform sursei citate, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că permisul de conducere al tânărului este anulat, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei.

În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului sau modificarea ori ştergerea urmelor acestuia.

FOTO: ISU Hunedoara