Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după ce și-a pus mai multe poze pe Facebook

Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după ce și-a pus mai multe poze pe Facebook

Un bărbat de 32 de ani este investigat penal, după ce a distribuit pe rețelele sociale imagini cu el ținând o armă în mână și amenințând o altă persoană, au informat marți, 4 iunie, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

S-a postat pe Facebook cu o armă în mână și s-a ales cu dosar penal

Conform acestora, arma utilizată în videoclip face parte din categoria celor care necesită autorizare, fiind neletală, iar tânărul respectiv nu avea permis de deținere, motiv pentru care a fost confiscată de polițiști pentru continuarea investigațiilor.

De asemenea, bărbatul a insultat structurile responsabile cu menținerea ordinii și liniștii publice, fiind sancționat contravențional cu o amendă de 1.000 de lei.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi ameninţare, după ce un tânăr, de 32 de ani, din oraşul Flămânzi, a postat pe o reţea de socializare un videoclip în direct, în care adresa ameninţări unei alte persoane din localitate, cu acte de violenţă, în timp ce manipula un pistol”, a precizat oficialii IPJ.

Un alt bărbat a vrut să se laude pe rețele de socializare cum arma pe care o deținea

Un incident asemănător s-a petrecut și în 2023, când un individ de 33 de ani s-a decis să se fotografieze cu o armă și să posteze imaginea pe Facebook, scrie specialarad.ro.

Polițiștii s-au sesizat imediat și i-au făcut o vizită tânărului teribilist. Potrivit Poliției Române, tânărul din fotografie a realizat o postare online în timp ce ținea o armă în mână, fiind însoțit de un alt bărbat.

În urma acestei postări, polițiștii din Vrancea l-au vizitat. După verificări, polițiștii au descoperit că la începutul anului, arma i-a fost dată de către proprietarul acesteia.

Din acest motiv, proprietarul a fost sancționat cu o amendă de 5.000 lei pentru nerespectarea Legii 295/2004R. Mai mult, polițiștii au hotărât să îi anuleze dreptul de a deține, purta și folosi arme.

Totodată, arma și muniția aferentă au fost confiscate, iar bărbatul în cauză s-a ales cu un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.