Un tânăr, la un pas să-şi piardă viaţa din cauza unui zmeu care a atins un fir de înaltă tensiune, în judeţul Mureş. Avertisment IGSU

Un tânăr, la un pas să-şi piardă viaţa din cauza unui zmeu care a atins un fir de înaltă tensiune, în judeţul Mureş. Avertisment IGSU

”Cum poate un joc banal să-ţi pună viaţa în pericol? Ieri seară, în localitatea Cristeşti din Mureş, un incident dramatic a fost prevenit de un echipaj SMURD. Un tânăr a fost la un pas să-şi piardă viaţa din cauza unui zmeu care a atins un fir de înaltă tensiune. Descărcarea electrică a fost foarte puternică, provocându-i tânărului un stop cardio-respirator”, au transmis, luni seară, reprezentanții IGSU într-un mesaj pe Facebook.

Potrivit sursei citate, un echipaj SMURD a fost alertat imediat.

”Colegii noştri au ajuns rapid la locul evenimentului şi au acţionat prompt şi eficient. Au aplicat manevrele de resuscitare, iar inima tânărului a început iarăşi să bată. Astăzi, mulţumită răspunsului rapid al echipajului SMURD, tânărul se află în siguranţă, fiind transportat la spital conştient şi stabil. Sunt foarte îngrijorătoare aceste incidente şi este foarte important să conştientizăm cât de periculos poate fi jocul cu zmeul în anumite condiţii”, au mai transmis reprezentanţii IGSU.

Aceştia recomandă atenţie sportită la sursele de electricitate în timpul jocului cu zmeul: ”Pentru a evita astfel de tragedii, asigură-te că zmeul tău nu zboară aproape de linii electrice sau alte surse de electricitate. Orice atingere a unui fir electric poate avea consecinţe grave”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *