Val de nemulţumiri după recalculare. Aproape 12.000 de oameni s-au adresat caselor de pensii, în peste 1.000 de cazuri deciziile au fost revizuite

Val de nemulţumiri după recalculare. Aproape 12.000 de oameni s-au adresat caselor de pensii, în peste 1.000 de cazuri deciziile au fost revizuite

Haos după ce mai mulți vârstnici au observat că decizia de recalculare este greșită. 12.000 de pensionari au depus contestații. Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, susține că solicitările se preiau în termen scurt.

Val de nemulțumiri în rândul pensionarilor

Daniel Baciu susține că angajații specializați preiau, într-un termen extrem de scurt, solicitările pensionarilor care nu sunt mulțumiți de sumele obținute în urma recalculării. De asemenea, acesta spune că sunt 11.500 de seniori care au contactat, până acum, Casele de Pensii.

„Vrea să vă spun din start că acești pensionari sunt îndreptățiți să primească aceste informații și este normal. Ne așteptăm ca în această perioadă să avem o afluență mai mare de pensionari la casele de pensii pentru că este o lege nouă. Din acest motiv eu am cerut colegilor mei să aibă toată disponibilitatea și să transmită toate informațiile pe care le cer pensionarii.

De vineri de când am început să distribuim deciziile de pensii am avut 9170 de audiențe cu publicul și aproape 2.000 de sesizări pe mai. E vorba de 11.500 de persoane care ni s-au adresat sub diverse forme în această perioadă. Am găsit 1090 de cazuri în care se impune reviziurea deciziilor de calculare”, a spus Daniel Baciu.

Baciu a declarat că numărul erorilor a fost de sub 1%. Aproximativ 800.000 de pensionari au pensii mai mici după recalculare. Mai departe, acesta garantează faptul că suma nu se va diminua, iar seniorii vor primi banii pe care îi aveau înainte de recalculare.

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public în ultima perioadă, aș vrea să lămuresc câteva aspecte legate de recalcularea pensiilor. În primul rând, deciziile de recalculare sunt perfect legale. Există un act normativ care reglementează procedura de emitere și transmitere a acestor decizii, respectiv Ordonanța de Urgență nr 89/2024.

Un al doilea aspect: peste 82% din pensiile românilor vor crește. Niciun pensionar nu va avea pensia mai mică. Dacă, în urma recalculării, cuantumul pensiei scade, se va păstra cuantumul cel mai avantajos în plată. Tocmai de aceea, cei care beneficiază deja de bonusuri privind raportarea la stagii mai mici de cotizare, ceea ce presupune o pensie mai mare, își vor păstra pensia în plată”, a declarat șeful Casei de Pensii, pe pagina de Facebook.

Pe lângă explicațiile date, într-un final, Baciu susține că aceasta recalculare este în beneficiul cetățenilor și presupune o majorare a pensiilor. Prin această lege, se dorește să se facă dreptate vârstnicilor. Mai mult, intenția este de a răsplăti anii de muncă și de a rezolva inechitățile sistemului public de pensii, a mai transmis acesta.

Așadar, șeful Casei de Pensii a precizat în acest context faptul că recomandă seniorilor nemulțumiți, care se află în situația în care decizia este una greșită, să se adrese, inițial, caselor teritoriale pentru lămuriri înainte de a face contestație în instanță.

Please follow and like us:
Pin Share