Viața de președinte de secție de votare după alegeri (video)

RMAG news

A fost chin și jale pentru președinții secțiilor de votare mai ales după închiderea urnelor. Oamenii au stat ore-n șir cu sacii plini de buletine de vot pentru predare. Astfel de situații nu s-au întâmplat undeva la Cucuieții din Deal, ci chiar în sectorul 1 al Capitalei. Mai exact, la Piața Amzei.

 

La așa organizare, nu e de mirare că mulți și-au pierdut cumpătul, iar altii au avut nevoie de îngrijiri medicale. Mai ales că temperaturile de azi au depășit în aproape toată țara 30 de grade C, iar bieții oameni nici măcar nu puteau să plece de lângă saci.

Șeful AEP a explicat la B1Tv că este vorba despre un cumul de funcții, de cauze, de vinovății. „Prima, în ordine cronilogică: e un sediu pentru Biroul Electoral de sector total necorespunzător, o sarcină care revine în sarcina primarilor fiecărei localități. A doua chestiune e faptul că nu a existat o programare a venirii cu buletinele la sediul Biroului Electoral de sector. În ce privește organizarea internă în acel Birou, azi de dimineață, dincolo de cei 36 de statisticieni care ajutau și centralizau rezultatele votului, am suplimentat numărul cu 40 de statisticieni pentru a grăbi acest proces. Împreună cu Ministerul de Interne, acolo unde a fost cazul au fost montate corturi unde să poată să se adăpostească membrii Birourilor până le vine rândul. Am luat toate măsurile care depind de AEP, restul e activitatea Biroului Electoral de sector care nu e în subordinea AEP”.

The post Viața de președinte de secție de votare după alegeri (video) appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share