Victor Dorobanțu jocă și în sezonul 2 al serialului Wednesday. Actorul a publicat prima imagine din culise, alături de actorii de la Hollywood

Victor Dorobanțu jocă și în sezonul 2 al serialului Wednesday. Actorul a publicat prima imagine din culise, alături de actorii de la Hollywood

Victor Dorobanțu, cel care l-a interpretat pe Thing în serialul Wednesday, primul sezon, va juca și în cel de-al doilea sezon al serialului. Actorul român a publicat o imagine în care apare alături de colegii de platou. De altfel, au început deja filmările pentru continuarea mult așteptatului serial.

Geroge Burcea a renunțat la rolul său din Wednesday, însă, magicianul va apărea și în sezonul al doilea al producției de pe Netflix. Astfel, el va fi singurul român din distribuție. Mai mult decât atât, va avea și o altă responsabilitate foarte importantă.

Thing, personajul interpretat de actorul din țara noastră, a fost ales de echipă pentru o misiune importantă.

Mai exact, Victor Dorobanțu va fi cel care va anunța la nivel global, toate noutățile despre serial, dar și informațiile din culise, având în vedere că este singurul actor român care face parte din distributie. Filmările pentru a doua partea au început deja. De această dată, platoul va fi în Irlanda.

Actorul român a publicat deja câteva imagini din culise. În una dintre fotografii, Vlad Dorobanți apare alături de toată distribuția, printre care se numără starurile Catherine Zeta-Jones, Luis Guzmán, Isaac Ordonez, Luyanda Unati Lewis-Nyawo sau Jenna Ortega.

„În culise, cu familia noastră complicată. Au început filmările pentru Wednesday.”, a scris actorul român în dreptul fotografiilor.

După premiera primului sezon al serialului de pe Netflix, Victor a povestit cum a obținut rolul lui Thing.

„Cineva m-a sunat și mi-a spus că echipa caută magicieni în România. Făceam magie până atunci, dar și alte joburi, magia era un fel de job de weekend pentru mine. Făceam concerte și evenimente corporative, făceam magie close-up, nu magie de scenă – cum ar fi să mă duc la oameni la petreceri și să încerc să fac magie în mâinile lor, înțelegi?

M-au contactat după ce m-au văzut la o emisiune TV din România, ceva de genul Americas Got Talent. M-au sunat, am fost ca și cum… am închis telefonul prima dată – nu mi-a venit să cred. Mă gândeam că e o glumă, o farsă sau o înșelătorie.

M-au sunat iar și iar până când m-au convins să vin. Iar când m-am dus acolo, nu credeam că voi primi acest rol, pentru că acolo erau și alți magicieni pe care îi admir. Așa că nu aveam așteptări, dar iată-mă aici”, a declarat Victor Dorobanțu, după premiera primului sezon, potrivit Cancan.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *